Wednesday, October 21, 2020
Jurnalism corect


ANALIZĂ – De ce ne alegem primarii într-un singur tur și cine are de câștigat de pe urma metodei care a devenit motiv de scandal între partide

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Justitie , at 26 septembrie 2020 Etichete: , ,

Alegerea primarilor într-un singur tur avantajează partidele mari, explică politologul Cristian Pîrvulescu, într-o analiză pentru Main News. Potrivit acestuia, cele mai mari șanse le au primarii în funcție. Un edil poate fi ales cu foarte puține voturi și nici măcar nu trebuie să atingă o majoritate.

”Partidele care au primari în funcție, mă aștept ca peste 80% din primari să fie realeși, o evaluare foarte redusă, în realitate putem să vorbim despre un procent de 95%, dar sunt o serie de lucruri pe care nu le controlăm foarte bine. Efectul alegerilor prezidențiale, efectul guvernării, sunt foarte multe lucruri care pot conta. Mă aștept să fie o bătălie electorală într-o serie de localități, acolo unde partidele adverse primarului au reușit să mobilizeze un candidat puternic pentru că contează și credibilitatea candidatului aici”, explică Pîrvulescu.

Cine beneficiază de sistemul într-un singur tur

Răspunsul, susține politologul, este simplu – marile partide sunt cele care au de câștigat, în vreme ce formațiunile noi sunt dezavantajate de actuala metodă.

”Marile partide – acest sistem a fost introdus în 2008 ca un cadou pe care Liviu Dragnea, care era deja în căutarea poziției de lider de partid, a impus în 2008 pentru președinții CJ și în 2012 s-a impus pentru primari, li s-a părut primarilor că sunt dezavantajați. (…) Sistemul pus în aplicare din 2012 la primari permite celui care are cele mai multe voturi, chiar dacă el are un scor de 15% la o prezență de 2% din totalul alegatorilor, să devina primar, ceea ce e nedemocratic”, susține Pîrvulescu.

Ce vor partidele

”Partidele politice sunt interesate să existe o prezență redusă la vot pentru a putea utiliza electoratul captiv ideologic și asistențial și pentru a continua dominația asupra țării. Mă aștept ca o schimbare a majorității parlamentare să ducă, până la urmă, și la o schimbare a sistemului electoral”, conchide politologul.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW