Thursday, August 18, 2022
Jurnalism corect


Analiză CNN: Cum s-ar răsfrânge în întreaga lume o invazie a rușilor în Ucraina

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 29 ianuarie 2022

Perspectiva unei invazii iminente a Federației Ruse în Ucraina a stârnit îngrijorări în regiune, dar și la nivel mondial. O eventuală invazie a rușilor în Ucraina nu ar avea impact doar asupra celor 44 de milioane de locuitori ai țării, ci efectele ar fi resimțite mult dincolo de granița comună a celor două națiuni, relatează CNN într-o analiză amplă, publicată sâmbătă, 29 ianuarie.

Experții se tem că o astfel de mișcarea din partea Rusiei ar putea deschide o nouă eră de incertitudine în Europa de Est – funcționarea lanțurilor de aprovizionare și economia globală ar fi perturbate și, de asemenea, ar putea forța o schimbare a influenței geopolitice care să afecteze credibilitatea Occidentului.

Guvernul ucrainean minimalizează riscurile imediate ale unei invazii la scară largă, chiar dacă oficiali din întreaga lume se străduiesc să găsească o soluție diplomatică la această situație. În cazul în care va avea loc o incursiune, nu este clar ce formă va lua – iar intențiile președintelui rus Vladimir Putin nu pot fi intuite prea ușor, potrivit sursei citate.

„Orice război contemporan ar fi îngrozitor”, a declarat Nigel Gould-Davies, fost ambasador britanic în Belarus, care în prezent lucrează la Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS).

Eficacitatea unui răspuns condus de NATO este crucială pentru a determina cât de profunde vor fi efectele unei eventuale invazii și cât timp acestea vor fi resimțite, sunt de acord analiștii. Dar orice mișcare a Rusiei ar presupune un test al hotărârii națiunilor occidentale și ar ridica o serie de incertitudini economice și de securitate.

„Aceasta este fără îndoială cea mai gravă criză de securitate din Europa din anii 1980 încoace”, a punctat specialistul.

„Rusia și Occidentul au fost în dezacord atât de fundamental în ceea ce privește viziunea asupra lumii, iar acest dezacord fundamental a fost ascuns sub preș ani de zile. Acum, Rusia a decis că va ridica miza. Este o problemă cât se poate de reală, care are implicații globale”, a adăugat la rândul său James Nixey, director al programului Rusia-Eurasia din cadrul think tank-ului Chatham House, din Londra.

O nouă linie de front în Europa

Pe măsură ce amenințarea rusească în Ucraina a crescut, a crescut și volumul retoricii occidentale. Președintele SUA, Joe Biden, a declarat, marți, că vor exista „consecințe grave” dacă rușii fac vreo mișcare în acest sens.

Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că Regatul Unit va contribui la orice nouă desfășurare de forțe NATO în urma unui atac, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a amenințat cu „costuri uriașe”, dacă președintele Vladimir Putin decide să acționeze.

Dar „amploarea reacției globale depinde de gradul de inserție a Rusiei în Ucraina”, a subliniat Nixey. El a adăugat că, în timp ce mulți observatori sunt prudent de optimiști cu privire la faptul că un război total va fi evitat, „m-am mai înșelat înainte – așa cum au făcut-o majoritatea analiștilor din Rusia”.

Cele mai imediate consecințe dincolo de Ucraina ar fi resimțite în statele est-europene și baltice, care „s-ar trezi cu o Rusie belicoasă la ușa lor”.

„Ucraina se învecinează cu mai multe state NATO. Va exista o mare îngrijorare, pentru că nu este vorba doar despre ceva ce se întâmplă în apropiere și care ar putea avea efecte de propagare, ci că securitatea lor în sine ar fi amenințată”, a mai explicat Gould-Davies.

„Dacă Rusiei i se permite sau nu este descurajată să redeseneze granițele, atunci este destul de clar că Rusia doar se va întrebare ce sau cine urmează?”, a adăugat Nixey.

În acest caz, multe ar depinde de răspunsul NATO, iar țările care s-ar putea afla în linia de tragere ar observa rapid o prezență sporită a trupelor. Până la 8.500 de soldați americani au fost plasați în stare de alertă sporită pentru o posibilă desfășurare în Europa de Est, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Trei oficiali americani familiarizați cu discuțiile au declarat, de asemenea, pentru CNN că Statele Unite și aliații ar putea trimite detașamente suplimentare în România, Bulgaria și Ungaria în zilele următoare.

Ucraina nu este membră a NATO, iar alianța nu ar trimite probabil soldați în această țară. Dar, în urma unei incursiuni, o prezență masivă de trupe ar rămâne probabil de-a lungul marginii estice a Europei atât timp cât Rusia ar ocupa pământ ucrainean.

„Va trebui să existe un răspuns de-a lungul întregii linii de front a NATO care să acționeze ca un factor de descurajare… și este necesară o întreagă strategie de luptă în jurul acesteia”, a declarat Neil Melvin, director al departamentului de studiil de securitate internațională la Royal United Services Institute (RUSI).

„În Europa, acest lucru ar schimba enorm lucrurile – pentru că suntem atât de departe de a gândi în acești termeni”, a adăugat el.

Melvin a prezis că națiunile ar avea nevoie de „forțe suficient de mari pentru a lupta o perioadă lungă de timp, pentru a aduce noi forțe din SUA, dar și pentru a lupta împotriva atacurilor cibernetice”.

„Ar fi o schimbare uriașă”, a conchis acesta.

Foto: Pixabay

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW