Monday, January 17, 2022
Jurnalism corect


Ana Birchall vrea modificarea Legii de organizare a Curții Constituționale: Este o șansă fenomenala să se impună și la CCR meritocrația și profesionalismul

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 iulie 2021

În condițiile în care anul viitor trei judecători ai Curții Constituționale își vor încheia mandatele, fostul ministru al justiției Ana Birchall promovează ideea modificării din temelii a modului în care funcționează această instituție, acuzată în repetate rânduri de implicare în jocuri politice.

Ana Birchall este de părere că introducerea unor criterii suplimentare de numire a judecătorilor, precum lipsa afilierii politice în ultimii 10 ani, ar fi extrem de benefică. În prezent, chiar președintele CCR, Valer Dorneanu, al cărui mandat expiră în 2022, este fost parlamentar din partea Partidului Social Democrat.

„În ceea ce privește componența CCR, înmai 2022 este o șansăfenomenala se impunășila CCR meritocrația, profesionalismul, depolitizând astfel CCR. Cum? Simplu! Modificând urgent legea de organizare și de funcționare a CCR. Așa cum am mai spus, legea nr. 47/1992 este o LEGE organica deci se poate modifica dacă chiar se vrea cu adevărat! Săptămânalsuntîn parlament adoptate legi organice! Din păcate, până acum nu am văzut niciun proiect serios de lege în acest sens, fie adoptat în guvern, fie inițiat de parlamentari, care modifice condițiile de numire la CCR ( de exemplu o persoana nu fi fost afiliata politic minim 10 ani) saucompetenta CCR astfel încât Dorneanu șiai lui nu îșimaiextindă arbitrar competenta, supra-legiferând, saumai fie analiști politici cum s-a întâmplatîn trecut … doar nu acesta este sensul dat CCR de cătreConstituție, nu?”, a scris Ana Birchall, pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW