Ana Birchall: Ministrul Justiției se încurcă în propriile declarații. A propus aceeași formulă de calcul al pensiei magistraților utilizată în prezent
Ana Birchall, fost ministru al Justiției, susține că Stelian Ion se încurcă în declarații în ceea ce privește pensia magistraților, după ce, în proiectele noilor legi ale Justiției, apare aceeași formulă de calcul utilizată în prezent și criticată în spațiul public de actualul ministru.
„Iată un exemplu clar când ministrul justiției se încurca în propriile declarații ca să nu spun direct în propriile minciuni!
Nu mai târziu de 18.03.2021, când făcea turul televiziunilor, domnul Ion declara sus și tare că „anomalia prin care pensia unui magistrat este mai mare decât ultimul salariu trebuie modificată prin legile justiției”. Numai ca 8 zile mai târziu, atunci când a venit vremea să arate în practică că și face ce tot declara în goana dupa PR-ul personal, domnul ministru Ion s-a împotmolit, laș și neasumat, propunând în legile mult lăudate exact aceeași formulă de calcul al pensiei care există și în prezent și care, în practică, a dus și duce la aceasta anomalie și monstruozitate: pensia unui judecător sau procuror este mai mare decât salariul! Nu este prima dată când domnul ministru este prins cu minciunica când una declară și alta face!”, arată Ana Birchall, într-o postare pe Facebook.
Fostul ministru al Justiției a precizat că majoritatea magistraților nu susțin această formulă de calcul, ce permite ca pensia unui judecător sau magistrat să fie mai mare decât salariul.
„Nu m-ar mira ca iar să fugă laș de răspundere și să găsească „n” scuze aruncând vina pe alții, așa cum a făcut și cu amendamentul cu superimunitatea – deși s-a dovedit că domnia sa e autorul! În realitate, majoritatea magistraților onești din sistemul judiciar nu vor această formulă de calcul, marca Florin Iordache, din care rezultă o pensie mai mare decât salariul! Știu sigur acest lucru pentru că personal am discutat și am primit mii de mesaje, și când eram ministru și ulterior, prin care solicitau modificarea acestei formule de calcul! Acest lucru ar trebui să îl știe și domnul ministru, dacă tot își arogă și se laudă cu munca altor miniștri!”, a adăugat fostul ministru al Justiției.
Ce prevede proiectul
Potrivit noului proiect, magistrații pot avea parte de o astfel de pensie care reprezintă 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile din ultima lună de activitate, față de media ultimelor 12 luni, prevederea în vigoare. Indemnizația e, însă, fixă.
Art. 212 – (1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani numai în aceste funcţii se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 80331 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ana-birchall-ministrul-justitiei-se-incurca-in-propriile-declaratii-a-propus-aceeasi-formula-de-calcul-al-pensiei-magistratilor-utilizata-in-prezent/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/ana-birchall-ministrul-justitiei-se-incurca-in-propriile-declaratii-a-propus-aceeasi-formula-de-calcul-al-pensiei-magistratilor-utilizata-in-prezent/ […]