Saturday, December 2, 2023
Jurnalism corect


Ana Birchall, mesaj ironic la adresa lui Radu Mazăre: Rolul de „pușcăriaș-trofeu” nu pare să-l încânte deloc pe simpaticul salvamar

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 24 ianuarie 2020 Etichete: , ,

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, susține că procedura prin care Radu Mazăre a fost extrădat din Madagascar și adus în România, pentru a fi închis, a fost legală. Joi, fostul edil al Constanței s-a prezentat în fața instanței cerând să fie eliberat.

Vineri, Ana Birchall a scris un mesaj ironic în care i se adresează lui Mazăre cu apelativul de „pușcăriaș trofeu”, rol care, spune aceasta, nu i se potrivește fostului edil

„Dintre toate rolurile „executate” în carnavalurile megalomanice pe care le organiza – faraon, spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabuccodonosor, Suleyman Magnificul, ofițer neamț ori James Bond – numai rolul de „pușcăriaș-trofeu” nu pare să-l încânte deloc pe simpaticul salvamar. Dar ce să-i faci… justitia e oarba & life is not a beach! , a scris Ana Birchall, pe Facebook.

În cererea sa de eliberare, Radu Mazăre a invocat un document în care se arată că ministerul Justiției din Madagascar a sesizat autoritățile din țara noastră cu privire la procedura de extrădarea fostului edil.

Conform documentului, autoritățile din Madagascar ar dori să reia procedura pentru extrădarea lui Mazăre pentru că  ar fi fost nelegală, iar pentru asta Radu Mazăre trebuie trimis înapoi.

Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare pe data de 8 februarie 2019 când se afla în Madagascar. În această speță el a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.

Ulterior, pe data de 3 mai 2019, Mazăre a mai primit, în primă instanță, o condamnare de 9 ani și 10 luni de închisoare în „dosarul Polaris” fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese. Procurorii DNA susțin că ar fi primit mită 8 milioane de euro și 8 milioane de lei pentru a ajuta o companie să câștige mai multe licitații.

În urma condamnării, Mazăre a fost extrădat din Madagascar.

sursa foto: Facebook

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW