Friday, February 28, 2020
Jurnalism corect


Ana Birchall: Acțiunea DIICOT din cazul Caracal este de neacceptat

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 2 octombrie 2019 Etichete: , , , , ,

Ana Birchall a declarat că a avut o convorbire telefonică cu Felix Bănilă, vineri, în care i-a transmis că este profund nemulțumită de felul în care au acționat procurorii DIICOT în acțiunea de descindere la locuința Monicăi Melencu. Mama Luizei a fost amendată, joi, pentru că s-a opus prelevării de probe biologice, iar vineri DIICOT a descins acasă la aceasta pentru a o aduce la Craiova.

„Confirm că mi-am exprimat profunda nemulțumire, asta i-am spus și vineri, pentru că am avut și atunci o conversație telefonică, iar acum i-am repetat că nu consider deloc acceptabil modul în care s-a acționat la casa familiei Melencu. Să știți că este important să respectăm legea, dar în același timp trebuie să avem respect și față de suferință, să nu uităm să fim oameni”, a declarat Ana Birchall.

Contactat telefonic vineri de mainnews.ro, Felix Bănilă a declarat că a vorbit la telefon cu Ana Birchall, dar că nu a avut nimic de comentat în ceea ce privește acțiunea DIICOT.

Procurorii DIICOT au descins, vineri, la locuința familiei Melencu pentru a o aduce pe mama Luizei, la Craiova. Mama Luizei a fost somată prin mandat judecătoresc să se supună prelevării unei probe de salivă cu scopul ca aceasta să fie trimisă în SUA, acolo unde au fost trimise și rămășițele osoase din liziera pădurii de lângă Caracal. Specialiștii americani urmează să analizeze probele și să stabilească un profil ADN.

Citeste si:  Șefa interimară a DIICOT, Giorgiana Hosu, interviu la MJ: România este considerată țară de tranzit pentru droguri de mare risc/Salarizarea insuficientă, printre vulnerabilități/ S-a făcut tot ce era posibil în cazul Caracal/Îmi asum problemele de comunciare

Procurorii au decis, joi, s-o amendeze pe aceasta cu 5.000 de lei, pentru că a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea unei noi expertize ADN.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW