Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Amnistia fiscală a fost prelungită până la 20 decembrie / Ce li se promite românilor care își plătesc taxele la timp

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 14 noiembrie 2024 Etichete: ,

Ministerul Finanțelor (MF) a prelungit „amnistia fiscală” până la data de 20 decembrie, a anunțat ministrul de resort, Marcel Boloș, joi, 14 noiembrie.

Inițial, MF propusese amnistie la dobânzi și penalități pentru cei care-și plătesc arieratele către stat până la 25 noiembrie.

„Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024. Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungim termenul pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală şi plată până la 20 decembrie”, a scris Boloș într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Motivul îl reprezintă numărul mare de solicitări, care a pus presiune pe angajații Fiscului.

Potrivit ministrului de resort, ANAF a primit din partea contribuabililor cu datorii peste 120.000 de cereri de amnistie fiscală.

Vor fi iertate de penalități persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, firmele, PFA-urile, dar și companiile de stat.

Cei care au de plată sub 5.000 de lei vor scăpa de jumătate din datorie și de ștergerea totală a dobânzilor și penalităților.

Cei cu datorii mai mari de 5.000 de lei pot primi o reducere de 25% a datoriei și ștergerea totală a dobânzilor și penalităților.

Boloș a mai spus că va propune permanentizarea acordării bonificației de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele.

„O transformăm astfel într-o formă de recunoștință recurentă, un angajament faţă de toţi cei care contribuie, an de an, la stabilitatea şi dezvoltarea României”, a mai precizat ministrul Finanțelor.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW