Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


Amnesty International are dovezi că Rusia a folosit bombe interzise cu dispersie în Ucraina

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 13 iunie 2022

Amnesty International a acuzat luni, 13 iunie, Federația Rusă de crime de război în Ucraina, afirmând că atacurile asupra Harkovului – multe dintre ele folosind bombe cu dispersie interzise – au ucis sute de civili.

„Bombardamentele repetate asupra cartierelor rezidențiale din Harkov sunt atacuri nediscriminatorii care au ucis și rănit sute de civili și, ca atare, constituie crime de război.

Acest lucru este valabil atât pentru loviturile efectuate cu ajutorul munițiilor cu dispersie, cât și pentru cele efectuate cu ajutorul altor tipuri de rachete și obuze de artilerie neghidate.

Utilizarea continuă a unor astfel de arme explozive imprecise în zone civile populate, știind că acestea provoacă în mod repetat un număr mare de victime civile, poate echivala chiar cu direcționarea atacurilor împotriva populației civile”, a precizat în raportul publicat luni grupul pentru drepturile omului.

Organizația a declarat că a descoperit dovezi în Harkov privind utilizarea repetată de către forțele rusești a bombelor cu dispersie 9N210 și 9N235 și a minelor terestre dispersabile, toate acestea fiind interzise în conformitate cu convențiile internaționale.

Bombele cu dispersie eliberează zeci de bombe sau grenade în aer, împrăștiindu-le pe sute de metri pătrați.

Raportul, intitulat „„Oricine poate muri în orice moment”, detaliază modul în care forțele ruse au început să vizeze zonele civile din Harkov în prima zi a invaziei, la 24 februarie.

Bombardamentele „neîncetate” au continuat timp de două luni, provocând „distrugeri în masă” în orașul de 1,5 milioane de locuitori.

„Oamenii au fost uciși în casele lor și pe străzi, în locurile de joacă și în cimitire, în timp ce stăteau la coadă pentru ajutor umanitar sau la cumpărături pentru alimente și medicamente”, a declarat Donatella Rovera, consilier principal pentru răspuns la crize al Amnesty International.

„Utilizarea repetată a munițiilor cu dispersie, interzise pe scară largă, este șocantă și reprezintă un nou indiciu al disprețului total față de viețile civililor. Forțele rusești responsabile pentru aceste atacuri oribile trebuie să fie trase la răspundere”, a mai punctat ea.

Administrația militară din Harkov a declarat pentru Amnesty că 606 civili au fost uciși și 1.248 au fost răniți în regiune de la începutul conflictului.

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW