Stirile zilei

Ambasadorul Rusiei a fost convocat la MAE după atacul asupra Kievului în urma căruia a fost avariat sediul Delegației UE în Ucraina

Ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru a i se comunica protestul României față de atacurile asupra Kievului din noaptea de 27/28 august, soldate inclusiv cu avarierea gravă a sediilor Delegației Uniunii Europene în Ucraina și ale British Council.

Decizia convocării diplomatului a fost luată de către ministra de externe Oana Țoiu. Reprezentanții țării noastre au condamnat atacurile, pe care le-au calificat drept crime de război.

„În cadrul întrevederii, partea română a condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale. De asemenea, partea română a deplâns faptul că în cursul atacurilor a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council)”, se precizează în comunicatul de presă emis de către MAE.

Oficialii ministerului au mai condamnat atacurile ruse asupra infrastructurii ucrainene din apropierea frontierei cu țara noastră. Ei au subliniat „ruse asupra infrastructurii civile ucrainene în proximitatea graniței cu România, subliniind caracterul iresponsabil al acestor atacuri și implicațiile lor grave asupra securității naționale”.

În urma atacurilor rusești asupra Kievului din noaptea de 27/28 august a fost grav avariat sediul Delegației UE în Ucraina. Potrivit informațiilor oferite de către reprezentanții UE, nicio persoană nu a fost rănită. De asemenea, a fost avariat semnificativ și sediul British Council din capitala ucraineană.

Articole Recomandate

Back to top button