Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Ambasadorul Regatului Unit la București: Regina înțelegea România, a întărit legăturile dintre țările noastre

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 9 septembrie 2022 Etichete: , , , ,

Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București, a declarat vineri, 9 septembrie, că Regina Elisabeta a II-a înțelegea România și a precizat că Regele Charles al III-lea, „un bun prieten” al țării noastre, va continua relația apropiată dintre cele două state.

Trecerea în neființă a unui monarh este mereu un moment deranjat, un moment trist pentru țară și pentru stabilitatea emoțională a țării. Dar, cât de mare este acest impact, când vorbim de moartea monarhului căruia i-am sărbătorit jubileul de platină? Regina a sărbătorit 70 de ani de domnie în aceeași perioadă în care deplângem pierderea ei. A fost un șoc profund și o tristețe pe care oamenii o resimt peste tot”, a declarat Andrew Noble.

Ambasadorul Regatului Unit în România a mai menționat că moartea Reginei Elisabeta a II-a „se simte ca o pierdere personală puternică”.

Regina înțelegea România, avea o relație apropiată de familie cu Familia Regală a României. E un lucru care a întărit legătura dintre țările noastre. Majestatea sa, Regele Charles al III-lea, va continua relația, e un bun prieten al României, cunoaște țara și vine în vizită aici când poate. Va reprezenta o conexiune puternică a relației noastre. Sper că românii de pretutindeni pot să simtă ce simte poporul britanic, e o zi tristă, ne va lipsi Majestatea Sa, Regina”, a adăugat diplomatul.

Andrew Noble a mai precizat că startul domniei Regelui Charles al III-lea „este un moment al speranței” și că noul monarh „va fi un factor de putere în aceste zile dificile”.

CITEȘTE ȘI: Charles, noul suveran al Marii Britanii. Ce legături are regele cu România

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW