Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Ambasadorul Bielorusiei la Chișinău neagă acuratețea hărții prezentate de Lukashenka

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 2 martie 2022

Convocat miercuri, 2 martie, de către Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova pentru a oferi explicații în legătură cu harta afișată în timpul discuțiilor dintre Aleksandr Lukashenka și generali, ambasadorul la Chișinău, Anatolii Kalinin, a susținut că este vorba despre o „prezentare incorectă” a Ministerul Apărării al Bielorusiei. 

Președintele Bielorusiei, Aleksandr Lukashenka, a prezentat marți, 1 martie, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate, o hartă în care, aparent, sunt arătate mișcările tactice ale trupelor ruse, dar și poziționarea sistemelor de apărare ale Ucrainei.

Imaginile au fost publicate pe canalul oficial de Telegram al președintelui Bielorusiei și preluate ulterior de alte canale de pe rețelele sociale.

Rușii ar vrea să facă joncțiunea cu trupele staționate în regiunea transnistreană

Conform hărții prezentate de președintele Bielorusiei, o parte a trupelor ruse, care au pătruns prin sudul Ucrainei și care în acest moment asediază orașele Herson și Odesa, ar urma să se îndrepte către regiunea transnistreană de pe teritoriul Republicii Moldova, dar care de facto este controlată de Federația Rusă, pentru a face joncțiunea cu trupele staționate acolo.

În Transnistria Federația Rusă staționează circa 2.500 de militari, la care se adaugă alți aproximativ 6.000 de militari aflați sub comanda așa-ziselor autorități de la Tiraspol. În ultimii ani, neavând legătură terestră cu regiunea transnistreană și nici măcar un aeroport operațional, Federația Rusă a întâmpinat reale probleme în rotirea militarilor care se află staționați în zona sub steagul său.

Un alt aspect de noutate prezentat de Lukashenka în hartă este legat de împărțirea Ucrainei în patru sectoare, aparent, pe modelul împărțirii Germaniei după Al Doilea Război Mondial.

Nu este clar dacă ceea ce a prezentat Aleksandr Lukashenka reprezintă planuri reale ale Federației Ruse, prognozele Bielorusiei sau o încercare de distragere a atenției, cert este că harta arată mișcarea trupelor în mod similar cu ceea ce prezintă și institutele de cercetare independente.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW