Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Alți cinci pompieri de la Detașamentul Cernavodă au fost infectați cu Covid-19

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 25 aprilie 2020 Etichete: , ,

Alți cinci pompieri de la Detașamentul Cernavodă au fost infectați cu virusul Covid-19, iar numărul total al acestora a ajuns la 15, după ce, la finele săptămânii trecute, un pompier de la aceeași instituție a decedat.

„S-au mai confirmat cu COVID-19 colegi din cadrul Detaşamentului Cernavodă. Sunt internaţi, în stare stabilă, fiind asimptomatici, fără probleme”, a transmis sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.

Au fost informate structurile ierarhice și Direcția de Sănătate Publică pentru „prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi”.

Activitatea Detaşamentului Cernavodă nu este afectată, iar capacitatea operațională a fost mărită.

„Avem resursele necesare pentru toate intervenţiile şi vom răspunde prompt la toate apelurile 112”, arată ISU Dobrogea, precizând că la nivelul tuturor subunităţilor instituţiei s-a făcut decontaminarea.

Joi, zece pompieri de la Detașamentul Cernavodă din cadrul ISU Dobrogea au fost infectați cu virusul Covid-19. Aceștia au fost internați în spital, fiind asimptomatici.

ISU Dobrogea a transmis, joi, un comunicat de presă prin care anunță infectarea celor zece pompieri.

“Aceştia sunt internati in spital, iar din ultimele informaţii pe care le avem aceştia sunt asimptomatici. În acest sens, facem precizarea că după primirea rezultatului care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice şi a Direcţiei de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi (conform definiţiei de caz). Ulterior, au fost dispuse măsuri pentru izolarea acestora la domiciliu, cu menţinerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituţiei”, a transmis ISU Dobrogea.

Potrivit sursei citate, la nivelul tuturor subunităţilor inspectoratului se realizează periodic decontaminarea acestora şi au fost luate măsuri pentru dezinfecţia şi spaţiilor, precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent.

Un pompier din Dobrogea, ucis de virusul Covid-19

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din județul Constanța care lucra ca pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a murit infectat cu coronavirus. Este al 416-lea pacient infectat cu Covid-19 care a murit.

Bărbatul a fost transferat de la pitalul de Boli Infecțioase Constanța la INBI Balș pe data de 17 aprilie, fiind diagnosticat cu coronavirus pe data de 13 aprilie. Acesta suferea de obezitate și a murit în ziua în care a fost transferat la București.

Inițial, acesta fusese internat pe 12 aprilie la spitalul de la Cernavodă, fiind ulterior transferat la Spitalul Medgidia

Plutonierul adjutant avea 48 de ani şi era pompier salvator în cadrul ISU Dobrogea din anul 2007, fiind încadrat conducător auto pe autospecialele de stingere.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa îşi exprimă regretul profund pentru decesul colegului nostru şi transmite condoleanţe familiei îndurerate de acasă, dar şi familiei pompierilor pentru această grea pierdere suferită.(….)Acesta a fost un militar desăvârşit şi un camarad de nădejde. În timpul carierei sale militare a avut doar recompense din partea comenzii inspectoratului”, transmite ISU Dobrogea.

Colegii cu care bărbatul a intrat în contact se află în autoizolare la domiciliu și sunt monitorizați medical.

Grupul de Comunicare Strategică

Deces 416

Bărbat, 48 ani din județul Constanța.
Internat în INBI Balș – ATI în data de 17.04.2020, prin transfer din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
Rezultat pozitiv pe data de 13.04.2020.
Decedat pe data de 17.04.2020.
Comorbidități: Obezitate.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW