Alți 12 români și rudele acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza
Un nou grup format din 12 cetățeni români și membri de familie au fost evacuați miercuri, 22 noiembrie, din Fâșia Gaza, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) printr-un comunicat de presă.
Aceștia au ajuns deja pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, unde au fost preluați de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt iar o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE îi însoțește până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România.
Până în prezent, 249 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.
Guvernul Israelian și gruparea Hamas au convenit asupra unui armistițiu de patru zile, care va începe cel mai probabil în dimineața zilei de joi, 22 noiembrie.
Conform acordului, Hamas va elibera cel puțin 50 dintre cei peste 240 de ostatici capturați pe 7 octombrie, în mare parte israelieni, potrivit The Guardian. La rândul său, Israel va elibera cel puțin 150 de deținuți palestinieni din închisori și va permite intrarea a până la 300 de camioane cu ajutor umanitar în Gaza
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii