Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Alina Gorghiu, despre cazul procurorului ieșean: Trimiterea în judecată a unui procuror pentru viol mi se pare un semn de sănătate a sistemului judiciar

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 7 iunie 2024 Etichete: ,

Ministra Justiției Alina Gorghiu a transmis astăzi, vizavi de cazul procurorului ieșean din Răducăneni care a fost trimis în judecată pentru viol, că soluționarea reprezintă un semn de sănătate a sistemului judiciar. 

Alina Gorghiu a subliniat importanța respectării principiului de egalitate în aplicarea legii. Ea a transmis că incidentele de abuz sexual asupra copiilor reprezintă  unul dintre cele mai dureroase aspecte ale societății, iar iar trimiterea în judecată a unei figuri din sistemul judiciar ridică semne de întrebare și neliniște în opinia publică. Este esențial să se respecte prezumția de nevinovăție în acest caz, dar și să se asigure că justiția este servită corect și echitabil.

„Nimic nu poate fi mai tragic, mai dureros decât abuzurile sexuale care au ca victime copiii!

Trimiterea în judecată a unui procuror din județul Iași pentru viol după infirmarea soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași mi se pare un semn de sănătate a sistemului judiciar. Este important să nu uităm că legea este una pentru toți, ea trebuie aplicată egal în orice situație!
La fel ca în orice alt dosar, cel acuzat se bucură de prezumția de nevinovăție, iar decizia va fi luată de judecători

Am încredere în modul cum funcționează instituțiile din sistemul judiciar” a scis Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook.

Ea a mai declarat că în decursul anului trecut, aproape 750 de inculpați acuzați de viol și agresiuni sexuale au fost trimiși în judecată.

Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Iași, procurorul Daniel Constantin Bosânceanu este acuzat de agresiuni fizice asupra unei fete de 15 ani, pe care o cunoștea bine. Incidentul ar fi avut loc în perioada 2015-2017, într-un apartament din Iași și în mașina procurorului. Se presupune că Bosânceanu ar fi comis fapte similare și asupra surorii victimei, însă aceasta nu a depus plângere. După ce acuzațiile au fost făcute publice, Bosânceanu a prezentat o adeverință medicală care îl declara impotent și a refuzat o contraexpertiză solicitată de părinții fetei. De asemenea, victima care a depus plângerea a plecat în străinătate. În 2018, Bosânceanu a renunțat de bunăvoie la funcția de prim procuror.

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii