Monday, February 17, 2020
Jurnalism corect


UPDATE Alina Bica, dată în urmărire internațională/Fosta șefă DIICOT, condamnată la 4 ani de închisoare


Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins apelul formulat de fosta șefă DIICOT.

Update 2 Poliția Română a dat-o în urmărire pe fosta șefă DIICOT Alina Bica, după ce magistrații ÎCCJ au respins apelul formulat de aceasta.

Update

Polițiștii au ajuns acasă la Alina Bica cu mandatul de arestare emis de către instanță. Fosta șefă DIICOT nu se află în țară, așa că, potrivit procedurii, aceasta va fi dată în urmărire internațională.

Știrea inițială

Pe 26 iunie 2018, Alina Bica fusese condamnată de magistraţii ÎCCJ la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar a fost vizat și fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, dar acesta a fost achitat de judecătorii Instanţei supreme.

Context

În 2013, procurorii DIICOT au dispus, în dosarul „Romgaz”, măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile și a 80 de acţiuni la SC Titan Mar SA, deținute de Adriean Videanu.

În perioada imediat următoare,  Adriean Videanu, ajutat de Alina Bica, a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar, „operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative pe care le deţinea în acţiuni la purtător”, conform DNA.

Citeste si:  Financial Times: Klaus Iohannis, printre favoriții pentru postul de președinte al Consiliului European

Tot în 2013, Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

„Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA”, spun procurorii.

Știre în curs de actualizare.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW