Alexandru Rafila, dacă ar putea să aleagă, s-ar vaccina cu AstraZeneca
Medicul Alexandru Rafila a declarat vineri că, dacă ar fi pus în situația să aleagă, s-ar vaccina cu serul dezvoltat de compania britanică AstraZeneca.
Rafila susține că imunitatea pe care o oferă acest vaccin este suficientă pentru el, în condițiile în care a fost infectat cu SARS-CoV-2.
„Aș alege vaccinul AstraZeneca, deși momentan nu mă încadrez în categoria de vârstă recomandată în România, sub 55 de ani, dar cred că acest lucru se poate schimba până în martie, atunci când mă voi vaccina eu. Chiar dacă are o eficacitate mai mică decât celelalte două, cel puțin așa arată primele studii, cred că este un vaccin suficient pentru cineva care a trecut deja prin boală. Eu am fost deja infectat cu coronavirus. Există studii care arată că la persoanele care au trecut prin boală într-un interval de trei până la șase luni s-ar putea să fie suficientă o singură doză, dar încă nu avem o certitudine în acest sens”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.
Medicul a precizat că propunerea existentă în Franța, de vaccinare cu o singură doză, ar putea fi acceptată de OMS.
„Există pe masa guvernului francez o astfel de propunere și vedem dacă va fi acceptată de către OMS și comunitatea științifică și trebuie să ținem cont de toate aceste alegeri disponibile. E clar că toate vaccinurile au trecut prin niște teste foarte riguroase, eficacitatea la Moderna și Pfizer care arată că 95% dintre persoanele vaccinate nu au făcut boala și vaccinul de la AstraZeneca unde au fost ceva mai modeste, în jur de 85%, dar nu la toate categoriile de vârstă, nu au fost incluse persoane cu vârstă foarte înaintată. Ce ne interesează este durabilitatea răspunsului imun, dacă se va observa că există diferențe notabile între răspunsurile imune, vor deveni vaccinuri de primă opțiune. Depinde de individ, dar nu asta contează, ci cifrele pe un lot extins de indivizi”, a mai spus Rafila.
Deocamdată cetățenii nu pot alege direct cu ce tip de vaccin să fie imunizați. Potrivit unei decizii a autorităților române, vaccinul AstraZeneca poate fi utilizat doar la persoanele cu vârsta între 18 și 55 de ani, până la efectuarea unor teste clinice care să-i demonstreze eficiența și pentru persoane din alte categorii de vârstă.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
winter night
… [Trackback]
[…] Here you will find 97838 more Information to that Topic: mainnews.ro/alexandru-rafila-daca-ar-putea-sa-aleaga-s-ar-vaccina-cu-astrazeneca/ […]