Sunday, November 27, 2022
Jurnalism corect


Alexandru Rafila a anunțat că într-o săptămână numărul cazurilor de infectare cu virusul Covid-19 va fi mult mai mare

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 15 martie 2020 Etichete: , ,

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a anunțat că peste o săptămână numărul cazurilor de infectare cu virusul Covid-19 va fi mult mai mare decât cel înregistrat în prezent. România a înregistrat, până în acest moment ( duminică, ora 8:30 n.r), 123 de cazuri de îmbolnăvire, o parte dintre acestea fiind cauzate de oameni care, deși au venit din țările afectate, nu au respectat autoizolarea.

„Depinde foarte mult de câte cazuri cu transmitere cunoscută o să avem, noi practic în continuare înregistrăm un număr de cazuri noi datorită importului de persoane infectate, şi implicit contacţii acestor persoane infectate, trebuie să vedem ce se întâmplă peste o săptămână când o să puem să apreciem dacă transmiterea comunitară are loc”, a spus Alexandru Rafila.

Rafila susține că abia într-o săptămână, când numărul cazurilor va fi mult mai mare, putem să apreciem dacă lucrurile se îndreaptă într-o direcție periculoasă.

„Probabil că peste o săptămână , când eu cred că o să avem un număr consistent de cazuri, mult mai semnificativ decât în acest moment, putem să apreciem dacă lucrurile sunt într-o direcţie periculoasă , până atunci ar trebui să fim pregătiţi pentru un scenariu cu un număr important de cazuri care se transmit în comunitate. Acel scenariu presupune măsurile acestea de distanţare socială, aşa se numesc în terminologia din limba engleză, noi am aplicat o parte dintre ele, închiderea şcolilor, şi aşa mai departe, dacă vor exista zone cu un număr foarte mare de cazuri atunci acele zone trebuie să aibă o activitate foarte redusă, din punct de vedere social”, a mai menționat Rafila, la Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, o parte a specialiștilor care se ocupă de criza provocată de coronavirus lucrează în momentul de față la mai multe metode de evoluție a bolii:

„În funcţie de predicţiile acestor modele , nu o să fie doar unul, luăm anumite măsuri de sănătate publică, inclusiv alocarea de resurse pentru tratamentul pacienţilor, dacă observăm că sunt zone unde numărul de cazuri este mai mare într-un interval scurt de timp şi într-o zonă mai redusă”, mai explică Rafila.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW