Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Unchiul Alexandrei a depus plângere la Parchetul General faţă de modul în care au intervenit autorităţile în cazul de la Caracal

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 29 iulie 2019 Etichete: , , , ,

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei și președinte al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a depus plângere la Parchetul General față de instituțiile care au acționat în cazul tragediei de la Caracal. Cumpănașu susține că acestea nu și-au făcut datoria.

,,Am venit să depun plângere penală şi un memoriu plângere penală pe numele tuturor instituţiilor care au acţionat în acest caz şi al persoanelor care nu şi-au făcut datoria. Am aflat astăzi (luni,n.r.), nici măcar cu bucurie, cu resemnare, că nemernicul care a condus Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi-a dat demisia, după ce i-am cerut-o zile întregi şi după ce zeci de personalităţi publice şi organizaţii au făcut-o”, a declarat Alexandru Cumpănaşu în faţa Parchetului General.

Unchiul Alexandrei a mai spus că se bucură că directorul STS și-a dat demisia, însă a menționat că este revoltat de lipsa acestuia de responsabilitate.

,,Mă bucur că a făcut-o, pentru că Parchetul în acest moment poate să facă o cercetare mult mai corectă, mult mai normală a modului în care au acţionat aceşti oameni. Cât timp acest om era în funcţie, era foarte greu ca această anchetă să fie una independentă. N-am nici cel mai mic dubiu că acest individ şi-a dat demisia la presiunea publică, la presiunea populaţiei. Este o revoltă uriaşă pe care o simt. N-a avut nicio mustrare de conştiinţă acest individ. Dacă avea mustrare de conştiinţă, îşi intrerupea concediul şi venea să dea explicaţii din prima zi”, a mai spus Alexandru Cumpănaşu.

Alexandru Cumpănașu a depus plângere pentru reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Public și respectiv, pentru cei din Parchetul Teritorial Olt, Parchetul Crariova și toți cei care au acționat, inclusiv judecătorul care a emis mandatul.

,,Am luat legătura (cu părinţii – n.r.) şi este o chestiune agreată (în ceea ce priveşte plângerea – n.r.). Credeţi-mă că, în acest moment, în afară de ura mea şi de determinarea mea de a lupta cu acest sistem, oamenii ăştia au alte griji. Îşi fac griji de cum să se ocupe de înmormântarea Alexandrei”, mai spune acesta.

Crimele din Caracal

O tânără în vârstă de 15 ani, Alexandra, a fost dată dispărută miercuri. Joi a sunat la ora 11:00 de trei ori la 112, spunând că este sechestrată. Cu toate datele pe care le-a oferit copila, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit să o localizeze, iar polițiștii au avut nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect, ore în care Alexandra a fost omorâtă.

Inculpatul este Gheorghe Dincă, un bărbat în vârstă de 57 de ani, tată a trei copii. Duminică seară, avocatul lui Gheorghe Dincă, a declarat pentru mainnews.ro, că bărbatul a recunoscut că a omorât-o pe Alexandra, fata de 15 ani dispărută miercuri, și pe Luiza, tânăra de 18 ani dispărută în luna aprilie, în Olt.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW