Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Militari americani uciși în atentatul terorist de lângă aeroportul din Kabul – UPDATE

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 26 august 2021

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat că printre victime se numără și militari americani.

UPDATE Potrivit BBC, care citează analiști specializați, cel mai probabil atentatul terorist aparține ISIS-K, celula din Afganistan a ISIS.

UPDATE Două explozii au avut loc, joi, 26 august, în apropierea aeroportului internațional din Kabul, ca parte a unui atac sinucigaș. Un fotoreporter al agenţiei France Presse a transmis că cel puţin cinci persoane și-au pierdut viața iar alte zece zece au fost rănite.

.

UPDATE O explozie s-a produs în jurul orei 17:00 în afara aeroportului din Kabul, au declarat doi oficiali ai SUA pentru CNN. Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, mai mulți cetățeni afgani și personal al SUA au fost răniți în urma a ceea ce pare a fi un atac sinucigaș. Un oficial taliban a declarat pentru BBC că cel puțin 11 persoane au murit în urma presupusului atac.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat incidentul pe Twitter, menționând oficial că nu se cunoaște numărul persoanelor rănite în explozie.

BBC arată că atacul s-a produs la una dintre porțile monitorizate de trupele britanice, închisă după ce au apărut informații referitoare la un posibil atac terorist. Chiar și așa, în zonă se afla un număr ridicat de cetățeni afgani care încercau să ajungă la avioanele occidentalilor. Atacul inițial ar fi fost urmat de mai multe focuri de armă și o altă explozie.

Ambasada SUA din Kabul a emis o alertă prin care le cere cetățenilor americani să plece din zona aeroportului.

Înainte de explozie, surse din Ministerul Apărării din Italia au declarat pentru Reuters că au fost trase focuri de armă înspre un avion italian ce transporta 100 de cetățeni afgani. În schimb, potrivit datelor furnizate ulterior, focurile de armă au fost trase de forțele afgane pentru a dispersa mulțimea strânsă în jurul aeroportului din Kabul.

Știrea inițială

Oficialii occidentali avertizează asupra riscului iminent al unui atac terorist ce ar putea avea loc pe aeroportul din Kabul, relatează joi, 26 august, CNN și BBC.

Ambasada Statelor Unite ale Americii i-a sfătuit pe cetățenii americani să „părăsească imediat” zona porților de îmbarcare, invocând „amenințări la adresa securității”.

Din cauza amenințărilor de securitate în afara aeroportului din Kabul, îi sfătuim pe cetățenii americani să evite călătoriile la aeroport și să evite să se strângă în zona porților de îmbarcare, decât dacă au primit instrucțiuni individuale din partea oficialilor Guvernului SUA”, este mesajul transmis de Ambasada SUA din Kabul.

Oficialii SUA, menționând date ale serviciilor de informații, se tem de un atac terorist al grupării ISIS-K, a căror membri ar fi dușmani ai talibanilor, potrivit descrierilor din presa occidentală.

Fiecare zi petrecută la sol este o zi în care ne așteptăm ca ISIS-K să țintească aeroportul din Kabul și să atace forțele militare ale SUA și NATO și civilii inocenți”, a declarat Joe Biden, marți, 24 august.

Ministerul Forțelor Armate din Marea Britanie avertizează că un atac terorist „iminent, extrem de letal” ar putea avea loc pe aeroportul din Kabul în următoarele ore.

Există date care prevăd un posibil atac și care sunt foarte, foarte credibile”, a spus James Heappey, ministrul Forțelor Armate din Marea Britanie.

Statul Islamic – Provincia Khorasan (ISIS-K) este un grup al Statului Islamic care activează în provincia istorică Khorasan, ce se întinde pe teritoriile țărilor Afganistan și Pakistan. A fost înființată la începutul anului 2015, din foști membri ai talibanilor. Membrii grupării ISIS-K îi consideră pe talibani drept „renegați” și se declară dușmani ai celor care controlează în acest moment Afganistanul.

Oficialii occidentali arată că un posibil atac al ISIS-K urmărește să creeze un haos și mai mare în zona aeroportului, lucru ce ar destabiliza și mai tare capitala Kabul, după retragerea trupelor NATO.

Potrivit informațiilor CNN, peste 100 de deținuți afiliați ISIS au scăpat din două închisori din apropierea capitalei, în timp ce talibanii avansau spre Kabul, în urmă cu 2 săptămâni.

În timp ce Belgia, Danemarca și Olanda au încheiat sau urmează să încheie joi ultimele zboruri de evacuare a cetățenilor din Afganistan, premierul Franței, Jean Castex, a anunțat că ultimul avion francez va decola vineri de pe aeroportul din Kabul.

SUA va încheia misiunea de evacuare sâmbătă dimineață, în 36 de ore, potrivit unor surse CNN.

CITEȘTE ȘI: România va trimite 200 de militari pentru a ajuta la evacuarea colaboratorilor afgani

Sursă foto: AFP

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *