Sunday, November 3, 2024
Jurnalism corect


Alertă aeriană de drone în județul Tulcea. Autoritățile au transmis RO-Alert / Patru aeronave militare, ridicate de la sol – UPDATE

By Vîrban Robert , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 2 octombrie 2024

UPDATE: Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole și două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării. Totodată, aceștia precizează că nu a detectat pătrunderea în spațiul aerian național a dronelor implicate în atac.

„Ca urmare a detectării unor grupuri de drone care se îndreptau către spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea spațiului aerian al României, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Galați, fiind transmise, la ora 2.41, mesaje RO-Alert. Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole din serviciul de luptă Poliție Aeriană Extinsă au decolat, în jurul orei 00.50, din Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. De asemenea, în jurul orei 02.40, din Baza 86 Aeriană Borcea au decolat și două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române. Aeronavele spaniole și-au încheiat misiunea în jurul orei 03.00, iar cele ale Forțelor Aeriene Române, în jurul orei 05.00. Pe parcursul acestui interval orar, sistemul de supraveghere radar al României nu a detectat pătrunderea în spațiul aerian național a dronelor implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene. MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Ministerul Apărării Naționale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, a anunțat Ministerul Apărării.

A fost alertă, noaptea trecută, în județul Tulcea, după ce Armata rusă a efectuat un nou atac cu drone în apropiere de granița Ucrainei cu România. 

În acest context, autoritățile au transmis către populație o avertizare de tip RO-Alert, în care cetățenii au fost înștiințați că din spațiul aerian ar putea cădea anumite obiecte.

„În această noapte a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei. Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune”, a transmis ISU.

În cursul nopţii, au fost înregistrate 3 apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care se solicitau informaţii.

„Menţionăm că orice cetăţean care se simte în pericol ori observă ceva neobişnuit, poate apela numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere sprijin ori ajutor”, subliniază ISU.

Rușii încalcă teritoriul României. Autorităție nu fac nimic

Un grup de drone de atac Shahed rusești a violat luna trecută spațiul aerian al României. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.

Potrivit Comandamentului Forțelor Aeriene ale Ucrainei, una dintre drone a ajuns până în zona Sabangia, o localitate aflată pe malul lacului Razim, la peste 30 km de frontiera cu țara vecină. Cu ajutorul Serviciului Român de Informații, Armata a găsit resturile unei drone rusești în apropiere de localitatea Periprava din județul Tulcea. În urmă cu două zile, militarii au găsit, în localitatea Plauru, rămășițele unei alte drone.

Rușii nu s-au oprit însă aici. O navă aflată sub pavilion ucrainean, care transporta cereale, a fost lovită de o rachetă rusească în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 55 de km de localitatea Sf. Gheorghe.

Șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a avertizat că militarii nu au cadrul legal pentru a doborî dronele militare care pătrund pe teritoriul României.

În tot acest timp, politicienii încearcă să minimalizeze pericolul. Premierul Marcel Ciolacu a transmis, în ciuda oricărei logici alta decât cea electorală, că aceste proiectile nu îi pun în pericol pe cetățeni, în timp ce președintele Klaus Iohannis a preferat să facă ce știe mai bine, adică să tacă. Șeful statului a convocat în cele din urmă o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, dar în urma discuțiilor n-au fost anunțate măsuri concrete.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW