Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Alegeri parlamentare. De la al treilea om în stat la deținut de drept comun. În ultimii 30 de ani, din 10 președinți ai Camerei Deputaților, 4 au fost condamnați

By Andreea Traicu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 5 decembrie 2020 Etichete: , , , , ,

Odată cu formarea noului Parlament, vor fi numiţi noi şefi Senatului şi Camerei Deputaţilor, respectiv al doilea şi al treilea om din stat, posturi care presupun susţinerea majorităţii parlamentare. În ultimii 30 de ani, patru dintre cei zece preşedinţi ai Camerei Deputaţilor au fost condamnaţi pentru corupţie, trei definitiv, unul în primă instanţă. Liviu Dragnea a ajuns la închisoare în timp ce ocupa această funcție.

Adrian Năstase este primul premier şi preşedinte al Camerei Deputaţilor din perioada postdecembristă condamnat la închisoare. În iunie 2012, Năstase a fost condamnat la 2 ani cu executare, în dosarul Trofeul Calităţii, fiind eliberat condiţionat în martie 2013. Ulterior, în ianuarie 2014, fostul premier a fost condamnat la 4 ani în dosarul Zambaccian, în care era acuzat că, în calitate de premier, ar fi primit bunuri necuvenite de aproximativ 630.000 de euro. După contopire, sentinţa dispusă a fost de patru ani şi jumătate, din care a executat 500 de zile, fiind eliberat după executarea unei treimi din pedeapsă.

Liviu Dragnea a ajuns la închisoare direct din funcția de președinte al Camerei Deputaților, fiind condamnat la 3 ani si 6 luni în luna mai 2019, pentru angajari fictive la DGASPC Teleorman, fapte ce ar fi fost comise când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. La momentul condamnarii, Dragnea era preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mai multe informaţii AICI.

Bogdan Olteanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, în cursul acestui an, pentru fapte comise în perioada în care conducea Camera Deputaţilor. Judecătorii l-au găsit vinovat pentru că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru numirea unei persoane agreate de omul de afaceri la conducerea Rezervaţiei Deltei Dunării. Pentru mai multe informaţii, citeşte Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Valeriu Zgonea a fost condamnat, în februarie 2020, în primă instanţă, la trei ani cu executare. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor este acuzat că, în 2012-2013, când ocupa acest post, ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat, iar în schimb ar fi acceptat promisiunea de remitere a unor foloase materiale. Citeşte şi Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

La Senat, dintre cei 11 preşedinţi, Petre Roman şi Vasile Blaga au dosare în curs de judecată.

De anchete au fost vizaţi şi Ilie Sârbu, Călin Popescu Tăriceanu sau Teodor Meleşcanu, însă fie au scăpat de acuzaţii, fie au fost achitaţi.

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: mainnews.ro/alegeri-parlamenare-de-la-al-treilea-om-in-stat-la-detinut-de-drept-comun-in-ultimii-30-de-ani-din-10-presedinti-ai-camerei-deputatilor-4-au-fost-condamnati/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW