Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


Alegeri în Marea Britanie – Fostul premier Liz Truss şi-a pierdut locul de parlamentar

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 5 iulie 2024 Etichete: , ,

Fostul prim-ministru conservator britanic Liz Truss, care a devenit liderul cu cel mai scurt mandat din istoria ţării provocând o prăbuşire a pieţei obligaţiunilor şi o prăbuşire a lirei sterline, şi-a pierdut locul de parlamentar în alegerile legislative anticipate desfăşurare joi, relatează Reuters.

Truss a obţinut 11.217 voturi în circumscripţia South West Norfolk din estul Angliei, mai puţin decât cele 11.847 de voturi obţinute de candidatul laburist Terry Jermy.

Liz Truss, în vârstă de 48 de ani, a fost nevoită să îşi anunţe demisia din postul de premier la doar 44 de zile de la preluarea mandatului de la Boris Johnson, din cauza turbulenţelor pe care măsurile sale preconizate le-au provocat pe pieţele financiare în plină criză a costului vieţii.

Ironizată în mass-media – un tabloid s-a întrebat în ultimele zile ale mandatului său de premier dacă va rezista mai mult decât o salată în supermarket – pentru mulţi alegători Truss a simbolizat haosul şi eşecurile guvernului conservator. Cu toate acestea, ea rămăsese o voce influentă în rândul parlamentarilor Partidului Conservator.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW