Wednesday, September 23, 2020
Jurnalism corect


ALDE și PNL semnează  acordul politic pentru învestirea Guvernului Orban. Care sunt cele 12 condiții pe care Tăriceanu le-a impus pentru susținerea noului Executiv

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 28 octombrie 2019 Etichete: , , ,

ALDE și PNL semnează, luni, la ora 18.00, acordul politic pentru sprijinul parlamentar necesar învestirii Guvernului PNL. Așa cum a anunțat, Călin Popescu Tăriceanu a impus 12 condiții asupra cărora a căzut de acord cu Ludovic Orban pentru ca parlamentarii ALDE să voteze învestirea noului Executiv.

„Principalul punct pe ordinea de zi a fost discutarea şi aprobarea conţinutului acordului politic între ALDE şi PNL privind susţinerea în Parlament pentru votul de încredere al Guvernului condus de Ludovic Orban. Ne vom întâlni astăzi la ora 18:00 pentru a semna acest acord, pe care l-am supus discuţiei şi aprobării forurilor statutare. Votul a fost unul covârşitor, doar două abţineri, în rest toţi colegii au votat pentru. Acest acord conţine nu mai puţin de 12 puncte pe care le-am discutat şi le-am negociat cu cei din PNL şi care vizează o serie de chestiuni imporante care ţin de mersul înainte al României, fie că discutăm de planul politic, fie că discutăm de elemente de economie sau de funcţionarea instituţiilor”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa ALDE, de luni, din Parlament.

Sprijinul parlamentar al ALDE pentru învestirea Guvernului Ludovic Orban se va realiza ținând cont de următoarele obiective:

  1. Formarea uni guvern monocolor PNL
  2. Păstrarea cotei unice de impozitare a veniturilor
  3. Modificarea legislației în justiție numai prin dezbatere și aprobare parlamentară (respectând rezultatul Referendumului din 26 mai 2019)
  4. Restructurarea guvernului
  5. Susținerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin și revenirea la alegerea președinților consiliilor județene prin vot indirect, mecanism utilizat în anul 2016
  6. Corectarea de urgență a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018, care au afectat negativ mediul economic.
  7. Continuarea/demararea proiectelor de investiții în noi capacități de producție în domeniul energetic (gaze, nuclear)
  8. Listarea la bursă a Companiei Hidroelectirca
  9. Realizarea unei imagini clare, competente, a tuturor proiectelor de mari investiții aflate în diverse faze procedurale(studii de pre și fizabilitate, proiecte tehnice, licitație, execuție etc.), prezentarea publică a situației actuale, stabilirea unor termene clare și informarea permanentă a opiniei publice în legătură cu respectarea lor, asigurarea finanțării prin fonduri bugetare, fonduri europene și alte surse
  10. Susținerea în Parlament a adoptării unei legislații privind Lobby-ul, pe model European
  11. Punerea bazelor a unui fond de investiții după modelele de succes ale altor țări europene
  12. Acord PNL-ALDE pentru interzicerea migrației parlamentarilor, aleșilor locali și a membrilor de la un partid la altul.

 

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW