Friday, December 3, 2021
Jurnalism corect


Aglomerație la ghișee în plină pandemie de coronavirus/ Instituțiile publice care nu respectă recomandările autorităților în starea de alertă pot fi amendate

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 19 mai 2020 Etichete: , ,

Instituțiile, chiar și cele publice, pot fi amendate dacă nu respectă recomandările autorităților pentru a proteja sănătatea românilor de infecția cu virusul SARS-COV-2, au explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și șeful DSU, Raed Arafat.

Ei au fost rugați să comenteze imagini în care, în mai multe locuri din țară, oamenii, mai ales vârstnicii, se înghesuiau la ghișee, nerespectând măsura distanțării sociale.

„Pot fi amendați. Chiar am avut în această seară, împreună cu primul ministru, o întâlnire cu toate autoritățile publice de control de la nivel național și s-a decis luarea unor măsuri. (…). Agenții economici, autoritățile locale sunt cele care trebuie să respecte niște reguli și să respecte ce-am dat noi: am dat pentru fiecare în parte reguli de desfășurare și funcționare a activităților care s-au reluat. Omul de rând vine să-și plătească o datorie. Cel care îl primește trebuie să își asume aceste reguli pe care noi le-am elaborat și să le respecte. Era dat exemplul unei frizerii, unde toată lumea venea, fără mască, aștepta, pleca. Nu e de vină omul ăla, e de vină agentul economic care l-a primit. Se intră gradual, se păstrează o distanțare, nu mai așteaptă nimeni pe acea canapea în spate ca să-i vină rândul, să poarte o mască, că este spațiu închis, faptul că acel agent economic l-a primit în interior este pasibil de amendă”, a explicat Nelu Tătaru, la Digi24.ro.

La rândul său, Raed Arafat a declarat că dacă autoritățile sunt forțate să ajungă la faza cu amenzile, „se vor da amenzi”.

„Există posibilitatea ca aceste instituții să fie amendate. Instituțiile sau conducătorii instituțiilor care nu respectă regulile pot fi amendați, dar sper să nu ajungem acolo și sper ca lumea să înțeleagă fiecare rolul lui, fără să ajungem la faza cu amenzile, dar dacă autoritățile sunt forțate să ajungă la faza cu amenzile, se vor da amenzi.

Noi vorbim de ceva timp despre organizarea acestor aspecte. Este momentul ca fiecare să-și asume responsabilitatea: fiecare ca individ, fiecare loc de muncă și fiecare instituție să-și sume reponsabilitatea, în sensul în care să protejeze oamenii care intră în instituție, care au de-a face cu instituția respectivă, fie că lucrează, fie că vin în interes public, de servciu, sau că vin să plătească taxe, impozite. Trebuie să existe oameni care să organizeze rândul, să păstreze distanțarea socială, să faciliteze mai mult plata online, dacă se poate, să prelungească programul, perioada de plată, ca să nu se înghesuiască oamenii acum. Depinde de fiecare instituție să ia aceste măsuri”, a arătat Raed Arafat.

Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW