Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Agenția Internațională a Energiei trage un semnal de alarmă: Europa riscă să nu aibă suficiente gaze în iarna 2023/24

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 3 noiembrie 2022

Europa trebuie să acționeze acum pentru a evita o penurie de gaze naturale anul viitor, pe fondul pierderii ofertei rusești și a unei creșteri a cererii din China, a declarat joi, 3 noiembrie, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, relatează Reuters

Uniunea Europeană a reușit să-și umple depozitele în proporție de 95%, cu 5% (5 miliarde de metri cubi) peste media pe 5 ani, dar AIE estimează că provocarea de anul viitor va fi mai mare.

„Tragem un semnal de alarmă pentru guvernul european și pentru Comisia Europeană pentru anul viitor”, a declarat șeful AIE, Fatih Birol, jurnaliștilor, când a prezentat un raport privind echilibrul cerere-ofertă al Europei pentru 2023/24.

Raportul a constatat că Europa s-ar putea confrunta cu un decalaj de până la 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale la vară, perioadă în care cererea este mai scăzută, dar care este crucială pentru reumplerea depozitelor de stocare a gazelor în 2023.

Un astfel de decalaj ar putea lăsa depozitele pline în proporție de doar 65% înainte de iarna viitoare, în loc de nivelul vizat de 95%, a mai spus Birol.

Guvernele trebuiau să accelereze îmbunătățirea eficienței energetice și să accelereze implementarea energiei regenerabile și a pompelor de căldură, printre alte măsuri, a spus Birol, conform sursei citate. 

În funcție de vreme, nivelurile de stocare până la sfârșitul sezonului de încălzire 2022/23 ar putea fi „oriunde între 5% și 35%”, rezultând injecția în vara 2023 între 60 și 90 miliarde metri cubi, arata raportul AIE.

Aprovizionarea, deja întreruptă, ar putea scădea și mai mult anul viitor dacă fluxurile de gaze din conductele rusești se opresc complet, în timp ce concurența pentru gazul natural lichefiat (GNL), pe care Europa s-a bazat mult în acest an, este probabil să crească pe măsură ce și cererea chineză crește.

În timp ce cererea din China ar putea prelua 85% din creșterea estimată de 20 de miliarde de metri cubi a aprovizionării globale cu GNL în 2023, Europa va avea aproape sigur mult mai puțin gaz rusesc decât în ​​acest an.

În 2022, livrările de gaze rusești către Europa au fost de 60 de miliarde de metri cubi în primele 10 luni, în ciuda scăderii fluxurilor din cauza războiului din Ucraina.

„În 2023, probabil că vor scădea la mai puțin de jumătate din această sumă – și ar putea înceta complet”, a conchis AIE.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii