AEP: Foarte puțini români s-au înscris pe site-ul pentru votul în străinătate/Se pot înființa cel mult 10 secții
Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, după 33 de zile de când site-ul www.votstrainatate.ro a devenit funcțional, doar 13.800 de români s-au înscris pentru vot la secția de votare și 14.400 pentru a vota prin corespondență. Potrivit șefului AEP, Constantin Mitulețu Buică, numărul acestora este foarte mic, având în vedere că mai sunt doar 13 zile până la finalizarea procedurii.
Site-ul www.votstrainatate.ro a fost pus la dispoziția românilor care muncesc și locuiesc în străinătate pentru a avea o referință a numărului secțiilor de votare care urmează să fie înființate. Ținând cont de numărul celor înscriși până acum, s-ar înființa doar 10 de secții de votare.
”Dacă la scrutinul din 26 mai au fost organizate în străinătate 441 de secţii de votare şi au votat aproape 400.000 de cetăţeni, acum estimările MAE arată că trebuie înfiinţate nu mai puţin de 900 de secţii de votare, estimări care nu au în spate o evidenţă clară a intenţiei de vot la alegerile prezidenţiale din anul 2019, respectiv în datele de 8, 9, 10 noiembrie şi 22, 23, 24 noiembrie2019”, a precizat preşedintele AEP, într-un comunicat.
Președintele AEP spune că, pentru a evita aglomerația de la alegerile din luna mai, autoritațile trebuie să știe câți români vor să vină la vot. Astfel, până pe 29 august 2019, ora 16.00, erau înregistraţi pe portalul www.votstrainatate.ro doar 13.800 de alegători români pentru vot la secţia de votare şi doar 14.401 de alegători pentru votul prin corespondenţă, un număr foarte mic comparativ cu cei 400.000 de români care au votat la europarlamentare.
„Mă aştept ca măcar cei aproape 400.000 de cetăţeni români care au votat la europarlamentare, unii aşteptând multe ore la coadă, să se înregistreze, astfel încât să nu avem secţii de votare care să funcţioneze nejustificat”, precizează Constantin-Florin Mituleţu-Buică.
Preşedintele AEP îi îndeamnă pe românii din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență care este o procedură simplă, sigură și eficientă. Constantin-Florin Mituleţu-Buică garantează ca datele furnizate de românii care se înscriu pe site sunt folosite exclusiv pentru procesul electoral, nicio altă instituție neavând acces la acestea.
foto:cvlpress.ro
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/aep-foarte-putini-romani-s-au-inscris-pe-site-ul-pentru-votul-in-strainatate-se-pot-infiinta-cel-mult-10-sectii/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/aep-foarte-putini-romani-s-au-inscris-pe-site-ul-pentru-votul-in-strainatate-se-pot-infiinta-cel-mult-10-sectii/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/aep-foarte-putini-romani-s-au-inscris-pe-site-ul-pentru-votul-in-strainatate-se-pot-infiinta-cel-mult-10-sectii/ […]