Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Adriana Pistol susține că nu vor fi construite 25 de spitale noi prin PNRR, așa cum anunțase Ministerul Sănătății

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 18 iulie 2022

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a infirmat faptul că se vor construi 25 de spitale noi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), așa cum a anunțat săptămâna trecută MS. Ea a precizat că 25 de unități medicale vor fi, de fapt, finanţate pentru diverse îmbunătăţiri de construcţii, nu construite de la zero.

Pistol a fost întrebată luni, 18 iulie, într-o conferinţă de presă, despre anunțul Ministerului Sănătăţii privind construirea a 25 de spitale prin PNRR şi cât durează până când va fi prezentată lista acestor unităţi medicale.

„În mod sigur va dura, nu pot să vă dau un termen cât va dura, pentru că este o procedură destul de laborioasă. Problema este că nu vor construi 25 de spitale. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanţate pentru diverse îmbunătăţiri de construcţii, reamenajări, fie în totalitate, fie parţial în anumite secţii, deci nu se vor construi 25 de spitale”, a explicat secretarul de stat.

Întrebată, totuși, câte dintre aceste spitale sunt noi, Adriana Pistol a replicat că „niciunul”.

„25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49 pe baza acelor criterii care au fost elaborate pentru a primi bani să-şi îmbunătăţească stadiul în care ei lucrează acum. Spitale noi nu sunt decât acele spitale regionale. Nu au legătură acelea cu acestea 25”, a detaliat aceasta, citată de News.ro.

Context

Ministerul Sănătății a anunțat vineri, 15 iulie, că cel puțin 25 de spitale noi sau unități spitalicești ar urma să fie construite și dotate cu echipamente până în anul 2026, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Instituția preciza că a publicat în consultare Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2.

„În urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății in anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană”, a transmis instituția.

Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional, susținea Ministerul Sănătății.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *