Adolescent de 16 ani, reținut pentru că ar fi tâlhărit două persoane
Un tânăr de 16 ani a fost reținut, luni, de polițiștii din București, fiind bănuit de săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie. Adolescentul ar fi agresat o femeie și un bărbat pentru a le fura banii pe care abia îi retrăseseră de la bancomat.
“În fapt, în zilele de 13 şi 21 mai, un bărbat, respectiv o femeie, au reclamat faptul că imediat după ce au retras bani de la bancomat au fost loviţi şi deposedaţi de sumele de bani. Din investigaţiile efectuate în cele două cauze, din datele şi probele administrate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, a rezultat presupunerea rezonabilă că un tânăr de 16 ani ar fi agresat persoanele vătămate cu scopul de a le sustrage banii retraşi de la bancomat”, transmite DGPMB.
Tânărul a fost depistat, luni, lângă București, și a fost condus la audieri, ulterior fiind reţinut. Faţă de adolescent s-a dispus și măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate de Secţia 2 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Prejudiciul se ridică la suma de aproximativ 4.500 de lei.
sursa foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 92142 more Info on that Topic: mainnews.ro/adolescent-de-16-ani-retinut-pentru-ca-ar-fi-talharit-doua-persoane/ […]