Stirile zilei

Administrația Trump suspendă programările pentru vize de student la ambasadele SUA

Administrația Trump a transmis o directivă ambasadelor și consulatelor americane din întreaga lume prin care le solicită să suspende programările pentru interviurile de viză destinate studenților internaționali și participanților la programe de schimb. Decizia vine pe fondul unui plan mai amplu de intensificare a controalelor asupra solicitanților, prin monitorizarea activității lor online, potrivit unui document intern obținut de Reuters.

În România, Ambasada SUA a anunțat că va introduce un nou sistem de programare a interviurilor pentru vize începând cu data de 30 mai 2025. „Ca urmare, serviciul de programări (call center) nu este disponibil în intervalul marţi, 27 mai – joi, 29 mai 2025. Astfel, solicitanţii de viză nu se vor putea programa/reprograma în intervalul marţi, 27 mai – joi, 29 mai 2025. Solicitanţii de viză care au deja interviuri programate trebuie să se prezinte la programare în ziua şi la ora respectivă. Solicitanţii de viză care au interviuri programate în intervalul 27 mai 2025 – joi, 29 mai 2025 pot anticipa întârzieri la livrarea paşaportului”, se precizează în anunțul oficial.

Secretarul de stat Marco Rubio, într-o telegramă diplomatică analizată de Reuters, a confirmat că Departamentul de Stat va introduce noi orientări privind verificarea activității pe rețelele sociale pentru cei care solicită vize de tip F, M și J. „Departamentul efectuează o revizuire a operaţiunilor şi proceselor existente de examinare şi verificare a solicitanţilor de viză de student şi de vizitator în cadrul unui schimb (tip F, M, J) şi, pe baza acestei revizuiri, intenţionează să emită orientări cu privire la verificarea extinsă a mediilor sociale pentru toţi aceşti solicitanţi”, se menționează în document.

În telegramă, Rubio recomandă suspendarea programărilor noi până la finalizarea revizuirii, subliniind că „interviurile care au fost deja programate pot continua în conformitate cu directivele actuale, dar programările disponibile care nu au fost deja luate ar trebui să fie retrase”.

Această inițiativă face parte dintr-o strategie mai amplă a administrației Trump de a înăspri regulile privind imigrația și de a facilita expulzările, în special ale studenților internaționali. Oficialii administrației au avertizat că studenții și deținătorii de green card care susțin cauza palestiniană sau critică Israelul riscă să-și piardă dreptul de ședere în SUA, fiind acuzați de sprijin pentru Hamas și considerați o amenințare la politica externă americană.

Criticii președintelui Trump denunță aceste măsuri ca fiind un atac direct asupra libertății de exprimare garantate de Constituția SUA. Un caz recent, devenit emblematic, este cel al unei studente din Turcia, aflate la Universitatea Tufts, care a fost reținută timp de peste șase săptămâni într-un centru pentru imigranți din Louisiana, după ce a semnat un articol critic față de poziția instituției sale privind conflictul din Gaza.

De asemenea, săptămâna trecută, administrația Trump a început demersurile pentru a limita capacitatea Universității Harvard de a primi studenți internaționali, într-un efort de a pune presiune asupra instituțiilor de învățământ care nu s-au conformat cerințelor guvernamentale. Harvard, unde aproximativ 27% dintre studenți sunt din afara SUA, riscă astfel să-și vadă afectat atât prestigiul internațional, cât și stabilitatea financiară.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a refuzat să comenteze conținutul telegramei diplomatice, dar a declarat că „vom continua să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a evalua cine vine aici, indiferent dacă sunt studenţi sau nu”.

Instrucțiunile interne subliniază necesitatea adaptării proceselor consulare la noile cerințe de verificare și încurajează alocarea cu atenție a resurselor pentru fiecare caz. Totodată, documentul îndeamnă ambasadele să acorde prioritate serviciilor pentru cetățeni americani, cererilor de viză pentru imigranți și prevenirii fraudelor.

Articole Recomandate

Back to top button