Aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, printre prioritățile președinției spaniole a Consiliului UE
Finalizarea negocierilor privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen se numără printre prioritățile Spaniei, țară care a preluat începând sâmbătă, 1 iulie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Obiectivul se regăsește în programul președinției spaniole, dat publicității sâmbătă.
„Vom depune eforturi pentru a îmbunătăți și mai mult funcționarea Spațiului Schengen ca zonă de liberă circulație fără controale la frontierele interne, precum și pentru a promova gestionarea inteligentă și sigură a mobilității peste frontierele externe. Acesta va căuta să finalizeze negocierile în vederea încorporării definitive și complete a României și Bulgariei în spațiul Schengen”, se arată în programul președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene.
Pentru următoarele șase luni președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene va fi asigurată de Spania, țară cu care România întreține relații diplomatice foarte bune. Anul trecut, în localitatea Castellón de la Plana, populată cu foarte mulți cetățeni români, a fost organizată o ședință comună a guvernelor celor două țări. De asemenea, PSD întreține relații de ani de zile cu Partidul Socialist din Spania, al premierului Pedro Sanchez. În noiembrie 2022, șeful executivului spaniol a fost ales președinte al Internaționalei Socialiste, în vreme ce Ciolacu a fost ales să ocupe funcția de vicepreședinte.
Ratată anul trecut ca urmare a opoziției Austriei, aderarea la Spațiul Schengen a continuat să se regăsească până acum, cel puțin la nivel declarativ, printre țintele diplomației românești. Președintele Klaus Iohannis s-a deplasat la începutul acestui an la Sofia pentru a discuta cu omologul bulgar, Rumen Radev, despre o strategie comună pe tema Schengen, iar ulterior ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a vizitat în acest an România, fapt ce a marcat reluarea legăturilor bilaterale la acest nivel.
Sursa foto: Parlamentul European
Comentarii