Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Acuzații pentru mai mulți polițiști de la Rutieră: Mită sub forma unor produse de catering

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 3 septembrie 2020 Etichete: , , ,

Procurorii DNA au deschis un dosar penal pe numele a trei agenți de poliție, printre care un fost șef al Biroului Rutier Iași, pentru luare de mită. Aceștia au primit produse de catering, în valoare de peste 2.300 de lei, pentru a proteja șoferii unui restaurant.

Între februarie 2019 și iulie 2020, fostul șef al Biroului Rutier din Iași, Gheorghiță Ciobanu, împreună cu alți doi agenți din cadrul aceluiași birou, ar fi primit produse de catering în valoare de peste 2.300 de lei pentru a nu sancționa eventualele contravenții pe care șoferii acelui restaurant le-ar fi comis în trafic, conform unui comunicat emis de DNA.

În plus, aceștia cereau ca produsele să le fie livrate și prietenilor sau rudelor.

Cei trei polițiști din Iași au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

În perioada 11 februarie 2019 – 24 iulie 2020, cei trei inculpați, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau/și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde.
Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât și pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul celor trei polițiști”, se arată în comunicatul emis de DNA.

Sursă foto: IPJ Cluj

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW