Tuesday, November 26, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean Slatina: Copilul meu a murit cu zile

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 10 ianuarie 2021

Acuzații grave la Spitalul Județean Slatina. Tatăl unei fetițe care a murit sâmbătă, la doar două zile de la naștere, dă vina pe medici și pe proasta dotare a unității sanitare pentru decesul copilului său.

„Joi a născut soția, a avut probleme. Medicul mi-a spus că se află în stare stabilă. Ieri (n.r. – sâmbătă) mi-a spus că a făcut complicații și i s-a spart plămânul. Copilul meu a murit cu zile. Ar fi trebuit să ajungă la o maternitate din București. După ce au văzut că administrarea de oxigen nu a dat rezultate iar plămânul copilului meu s-a spart, medicul neonatolog ne-a informat că are nevoie de oxid nitric. Ne-a spus să găsim un loc la o maternitate din București, întrucât maternitățile din Slatina și Craiova nu dispun de această substanță”, a declarat Mihai Calcan, pentru Mainnews.ro.

Tatăl fetiței decedate susține că, după mai multe ore de căutări, a reușit să găsească un loc la Spitalul Pantelimon din București, însă cadrele medicale ajunse cu ambulanța la Slatina i-au spus că nu va supraviețui transportului. Din păcate, la scurt timp, copilul a murit.

„Într-un final, în jurul orei 18, am găsit un loc la Pantelimon. Au trimis o ambulanță specială pentru transport, care a ajuns la ora 22. Cadrele medicale de pe ambulanță ne-au spus că nu pot lua copilul pentru că nu va supraviețui pe drum. La scurt timp după, copilul a decedat”, a adăugat Mihai Calcan.

Tatăl fetiței susține că a depus plângere pentru malpraxis la poliție, parchet și că va sesiza Colegiul Medicilor.

Mainnews.ro a încercat să ia legătura cu reprezentanții Spitalului Județean Slatina, însă până la publicarea acestui material nu am primit un punct de vedere.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 5622 additional Information to that Topic: mainnews.ro/acuzatii-de-malpraxis-la-spitalul-judetean-slatina-copilul-meu-a-murit-cu-zile/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *