Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Activități false de colectare și reciclare în București și în alte două județe/Prejudiciu de 10 milioane de euro

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 14 septembrie 2023 Etichete: , ,

Joi, 14 septemnrie, poliţiştii din Capitală au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară și 13 mandate de aducere, înBucurești și județele Ilfov și Vâlcea, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (13.061 de acte materiale), cauzând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor,  pe parcursul anului 2021, mai multe persoane, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, au creat un circuit infracțional, prin care ar fi întocmit în fals documente (avize însoțire mărfuri, borderouri ridicare deșeu, tichete cântar, recepții mărfuri etc), care atestau în mod nereal colectarea, transportul și reciclarea a peste 19.738 de tone de deșeuri din sticlă.

Colectarea deșeurilor, declarată în fals. Prejudiciu imens

Din cercetări, s-a stabilit că aceste documente ar fi stat la baza întocmirii dosarelor de trasabilitate a deșeurilor depuse la instituția cu atribuții în domeniu, scopul fiind evitarea corecțiilor ce trebuiau aplicate organizațiilor care implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului, în cazul neîndeplinirii obiectivelor asumate.

Astfel, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 52.032.542 de lei.

În baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în vederea continuării cercetărilor și a dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (13.061 de acte materiale), informează Poliția Română.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW