Thursday, May 23, 2024
Jurnalism corect


Acordul ce permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră va fi extins

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 17 noiembrie 2022 Etichete: , , , ,

Oficiali ucraineni, turci, dar și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, au indicat joi, 17 noiembrie, că Acordul ce facilitează exportul cerealelor și îngrășămintelor din porturile ucrainene și ruse de la Marea Neagră, ce ar fi urmat să expire sâmbătă, va fi extins cu încă 120 de zile.

Anunțul a fost făcut de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a salutat extinderea Acordului și a spus că Agenția „este pe deplin angajată să înlăture obstacolele rămase în calea exportului de alimente și îngrășăminte din Federația Rusă”, potrivit Reuters.

Ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a mai precizat că Ucraina ar fi cerut extinderea Acordului cu încă un an și includerea portului Mykolaiv.

Un înalt oficial turc citat de AFP susține că părțile vor reveni la masă pentru negocieri după sezonul de iarnă.

Acordul a fost semnat în iulie și a facilitat exportul pe la Marea Neagră a aproximativ 11 miliarde de tone de grâu, după cum a arătat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la Summitul G20 din Bali.

În luna octombrie, Acordul a fost suspendat parțial de Federația Rusă, care a acuzat că nu ar fi fost implementat corect din cauza sancțiunilor aplicate de Occident asupra exporturilor de cereale și îngrășăminte.

Ucraina controlează trei porturi de la Marea Neagră – Odessa, Chornomorsk și Yuzhny.

Sursă foto: Inquam Photos / Tudor Costache

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW