Thursday, June 13, 2024
Jurnalism corect


Acord în valoare de 240 milioane de euro cu o companie canadiană pentru retehnologizarea Centralei de la Cernavodă

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 iunie 2024

Nuclearelectrica și Canadian Nuclear Partners au semnat marți, 11 iunie, un acord-cadru pe termen lung pentru furnizarea de servicii pentru pregătirea și implementarea proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Valoarea înțelegerii este de 240 de milioane de euro.

În cadrul acordului, compania canadiană va sprijini Nuclearelectrica prin: furnizarea de servicii de management de proiect; asistență tehnică; servicii de consultanță; formare profesională specifică retehnologizarii centralei CANDU și organizarea și coordonarea punerii în funcțiune a Unității 1, până la revenirea acesteia la exploatarea comercială.

Acordul-cadru se bazează pe un acord anterior semnat între SNN și Laurentis, prin intermediul Canadian Nuclear Partners, în 2021, pentru a dezvolta un program de conservare a sistemelor de apă din reactor în timpul retehnologizarii.

Ministrii Ontario, Todd Smith si Stephen Lecce, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, și ambasadorul Canadei în România, Gavin Buchan, împreună cu reprezentanți ai CNPSA, SNN, Laurențis și Ontario Power Generation, au fost prezenți la ceremonia de semnare din 11 iunie de la București.

„Lumea privește cum Ontario continuă să livreze proiecte de retehnologizare a instalațiilor nucleare CANDU în valoare de mai multe miliarde de dolari, la timp și în limitele bugetului. Suntem pregătiți să ne sprijinim aliații, valorificând toată această experiență și expertiză pentru a sprijini retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavoda, astfel încât aceasta să poată continua să furnizeze energie fiabilă și curată pentru generațiile viitoare și să asigure în continuare securitatea energetică.”, a declarat ministrul Ontario, Todd Smith.

„Având în vedere volatilitatea geopolitică tot mai mare, este clar că țările din întreaga lume caută parteneri energetici democratici și stabili care să ofere energie curată, fiabilă și la prețuri accesibile – iar Ontario răspunde încă o dată acestui apel. Suntem mândri să ne asociem cu România pentru a livra această retehnologizare majoră care va sprijini securitatea energetică în Europa, creând în același timp noi oportunități economice pentru lucrătorii din ambele țări.” a declarat ministrul Energiei și Electrificării din Ontario, Stephen Lecce.

„Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu CNPSA pentru a avansa retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare Cernavoda. Managementul de proiect extrem de profesionist și robust, cu experiență combinată canadiană și română, va permite României să beneficieze de energie curată, sigură și fiabilă pentru încă 30 de ani după 2029„, a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica.

„Suntem mândri să colaborăm cu SNN pentru a furniza serviciile PMO de vârf necesare pentru a realiza cu succes acest proiect de mare anvergură, care va asigura o sursă de energie electrică curată, fiabilă și accesibilă pe termen lung pentru populația și industriile din România”, a declarat Jason Van Wart, CEO al CNPSA.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW