Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


Achiziții în timp de pandemie: DNA are în lucru 76 de dosare cu prejudicii prezumate de sute de milioane euro

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 25 februarie 2021

Direcția Națională Anticorupție are în lucru 76 de dosare legate de achizițiile publice în perioada pandemiei COVID-19, prejudiciile prezumate fiind de ordinul sutelor de milioane euro, a declarat procurorul șef al instituției, Crin Bologa.

Totodată, Bologa a precizat că au fost soluționate până acum cinci dosare legate de achizițiile în timpul pandemiei, prejudiciile prezumate fiind de 2-3 milioane euro.

„Am avut 105 dosare în lucru. Am soluționat 29, din care cinci am trimis în judecată, prejudiciul fiind de 2-3 milioane de lei. Avem în lucru 76 de dosare cu prejudicii prezumtive de câteva sute milioane de euro. Vom vedea dacă ajungem la trimiteri în judecată”, a declarat Crin Bologa, la conferința de bilanț pe anul 2020.

Dosarul Unifarm a fost trimis în judecată

Fostul director al Unifarm Adrian Ionel este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. 

În calitate de director al Unifarm, Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială astfel încât compania de stat să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2. Este vorba despre 250.000 de combinezoane și trei milioane de măști chirurgicale.

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020. 

În același dosar va fi judecată și Maria Daniela Radu, șeful serviciului comercial al CN Unifarm SA.

În plus, Adrian Ionel este acuzat că a dobândit ilegal funcția de director general al Unifarm.

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW