Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Accident grav între un autocar și un autoturism în Bistrița-Năsăud. Trei persoane și-au pierdut viața UPDATE

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 8 ianuarie 2023

UPDATE Trei dintre cele patru persoane care se aflau în autoturism și-au pierdut viața în urma accidentului.

Persoana care a scăpat cu viață a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar nu a necesitat a fi transportată la spital.

Pasagerii din autocar nu au suferit vătămări și își vor continua deplasarea cu un alt mijloc de transport către Sighetu Marmației.

Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.

Știrea inițială

La nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost activat planul roșu de intervenție în urma unui accident rutier produs între un autoturism și un autocar, în localitatea Telciu.

„Având în vedere numărul peroanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

La fața locului au fost trimise o mașină de stingere, o descarcerare, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, patru ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și trei ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW