Friday, January 21, 2022
Jurnalism corect


Accident grav în Covasna. 12 persoane, printre care și cinci copii, transportate la spital – FOTO

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 12 iulie 2020 Etichete: , ,

Un accident rutier grav a avut loc, duminică, pe DJ121 între localitățile Imeni și Zăbala. Un număr de 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii au fost transportate la spital. Unul din șoferii implicați în accident a rămas încarcerat.

S-a pus în aplicare Planul Roșu de intervenție. Toate persoanele au fost transportate la Unitățile de Primiri Urgențe din Sfântu Gheorghe și Brașov.

“Pompierii militari au fost solicitați să intervină astăzi la un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, produs pe DJ121 între localitățile Imeni și Zăbala .În eveniment au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii, iar șoferul unui autoturism a rămas încarcerat. S-a pus în aplicare Planul Roșu de intervenție și s-au deplasat la fața locului un echipaj de descarcerare, cinci ambulanțe (1 SMURD și 4 SAJ) și o autospecială pentru transport victime multiple. Forţele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, extragerea persoanei rămasă încarcerată și asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Alături de structurile MAI, la fața locului a participat prefectul județului Covasna, domnul Todor Constantin-Iulian”, conform ISU Covasna.

sursa foto: ISU Covasna

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW