Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Accesul în magazine ar putea fi limitat. Prefectul Capitalei: În momentul în care se va umple magazinul, vor permite accesul doar pe măsură ce vor ieşi alţi clienți

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2021

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, miercuri, după o întrevedere online avută cu reprezentanţi ai retailerilor, că se ia în calcul limitarea accesului în magazine, astfel încât să poată fi respectată regula distanțării fizice. 

Potrivit prefectului, capacitatea va fi calculată diferit, în funcţie de mărimea magazinului, cele mari aplicând cota de 7 metri pătraţi pentru fiecare client, iar cele mici regula de distanţare de 2 metri.

„Cei care au deja aceste contoare electronice puse în funcţiune le vor menţine, ceilalţi vor avea doar obligaţia de a afişa care este numărul maxim de clienţi şi cu siguranţă, la momentul în care se va umple magazinul, vor opri clienţii şi vor permite accesul doar pe măsură ce vor ieşi alţi clienţi”, a declarat prefectul, citat de Agerpres.

Oficialul a precizat că o decizie finală în acest sens va fi adoptată, joi, după finalizarea consultărilor cu toți cei implicați.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *