Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


A treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată marți. Înscrierea, exclusiv online

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 18 iulie 2022

Cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată marți, 19 iulie, pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro, anunță Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. Înscrierea se va face exclusiv online.

Începând de la ora 10:00, aplicanții, cu profilul, userul și parola generate, vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul de înscriere.

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul de resort, menționează că, astfel, antreprenorii au posibilitatea de a obține fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei.

„De mâine, cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii, care doresc să îmbunătățească performanța economică a noilor afaceri pe care le administrează, au posibilitatea de a obține fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei.

Înscrierile se vor putea efectua exclusiv online, până la începutul lunii septembrie. Pe această cale, le mulțumesc tuturor partenerilor implicați în implementarea acestei măsuri așteptate cu mult interes de sectorul IMM și, nu în ultimul rând, doresc să le urez mult succes aplicanților! La dispoziția dumnealor stă și un număr de call center, respectiv 0219059, la care pot apela pentru asistență”, a declarat ministrul Cadariu.

Un aspect important de care beneficiarii programului trebuie să țină cont, atrage atenția sursa citată, este obligativitatea achiziționării a două plăcuțe informative. Acestea vor fi plasate astfel:

  • o plăcuță în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
  • o plăcuță în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

Dimensiunea plăcuțelor informative va fi A3, modelul fiind personalizat în funcție de Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) de care aparține sediul social al beneficiarului.

Ministerul amintește că cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  • Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului:Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
  • Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului:Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

Bugetul alocat schemei de minimis este de 520.031.000 lei, din care 500.000.000 lei pentru Pilonul I Start-up Nation România și 20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora.

Aplicanții nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Foto: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului/ Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW