A intrat în vigoare armistițiul în Ucraina ordonat de Vladimir Putin. Bombardamentele continuă

În această noapte a intrat în vigoare armistițiul unilateral de 72 de ore anunțat de către Rusia. Totuși, Ucraina și Rusia au raportat bombardamente în această dimineață, anunță DW.
Oficialii de la Moscova au anunțat o încetare unilaterală a focului cu ocazia comemorării Zilei Victoriei, când se marchează 80 de ani de la capitularea necondiționată a Germaniei naziste. În capitala rusă va avea loc tradiționala paradă militară, la care în acest an va participa și președintele Chinei, Xi Jinping, alături de liderii Braziliei și ai altor țări, atât din fosta URSS, cât și din afara acesteia.
Ucraina nu și-a dat oficial acordul pentru un armistițiu. Autoritățile de la Kiev au cerut adoptarea planului propus de către SUA privind o încetare a focului pentru 30 de zile.
„Nu retragem această propunere, care ar oferi o șansă diplomației”, a transmis președintele Volodimir Zelenski.
În ciuda armistițiului, Ucraina a raportat în această dimineață bombardamente în regiunea Sumî, situată în nord-estul țării, la granița cu Rusia. Oficialii nu au oferit mai multe detalii cu privire la eventuale victime, sau pagube materiale.
Concomitent, Igor Artamonov, guvernatorul regiunii Lipețk, situată în vestul Rusiei, a raportat alerte și atacuri cu drone în zonă.



