Trei asociații civice îi cer ministrului Predoiu să aștepte opinia Comisiei de la Veneția înainte de a trimite în Parlament proiectul privind desființarea Secției Speciale
Asociația Funky Citizens, Comunitatea Declic și Asociația Voci pentru Democrație și Justiție îi cer ministrului justiției, Cătălin Predoiu, să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, înainte de a merge cu proiectul privind desființarea Secției Speciale în Parlament.
Pus în dezbatere de Cătălin Predoiu, proiectul propune înființarea unei noi structuri care va fi formată din 42 de procurori, 12 de la Parchetul General și 30 de la parchetele de pe lângă curțile de apel din țară. Dosarele de corupție și cele de crimă organizată nu revin la DNA, respectiv DIICOT, așa cum se întâmpla înainte de înființarea Secției Speciale.
Proiectul s-a aflat în dezbatere publică până în data de 31 ianuarie. În urma dezbaterii va fi redactată forma finală și trimis Consiliului Superior al Magistraturii, care va trebui să emită un aviz. Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat că, fără un aviz favorabil din partea CSM, inițiativa nu va fi trimisă în Parlament.
„România va rata intrarea în Spațiul Schengen”
În opinia reprezentanților celor trei asociații civice, actualul proiect nu respectă solicitările MCV și nici recomandările Comisiei de la Veneția. În plus, aceștia susțin că, dacă acest proiect va fi aprobat, România nu va scăpa de monitorizarea prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) și va rata intrarea în Spațiul Schengen. Sunt state membre ale Uniunii Europene, dar mai ales Țările de Jos, leagă aderarea României la spațiul Schengen de ieșirea de sub monitorizarea prin acest mecanism.
„Proiectul de lege desființează doar formal Secția Specială și înființează o nouă structură asemănătoare, cu puțini procurori, care nu sunt specializați pe anchetarea infracțiunilor de corupție sau criminalitate organizată și care vor fi numiți de Plenul CSM”, se arată în comunicatul celor trei asociații.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-civice-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-astepte-opinia-comisie/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-civice-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-astepte-opinia-comisie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-civice-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-astepte-opinia-comisie/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 4322 additional Info on that Topic: mainnews.ro/trei-asociatii-civice-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-astepte-opinia-comisie/ […]