Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Un nou record negativ: Peste 40.000 de noi infectări cu coronavirus, în ultimele 24 ore

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 1 februarie 2022

Autoritățile au raportat marți, 1 februarie, alte 40.018 cazuri de persoane cu COVID-19 în ultimele 24 ore, ceea ce reprezintă un nou record negativ de la debutul pandemiei. De asemenea, au fost înregistrate 97 de decese asociate acestei boli, dintre care două sunt anterioare. 

Din totalul de 97 de pacienți decedați, 75 au fost nevaccinați și 22 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 20-29 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 9.981, cu 200 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 937 de persoane, cu 34 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 937 pacienți internați la ATI, 790 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 823 sunt minori, 802 fiind internați în secții, cu 59 mai puțin decât în ziua anterioară și 21 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.828.441 de teste RT-PCR și 7.403.231 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 36.146 de teste RT-PCR (20.492 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.654 la cerere) și 86.494 de teste rapide antigenice.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW