Vaccinarea bate pasul pe loc: Aproape 17.000 de imunizări, în ultimele 24 de ore

Peste 16.000 de persoane (16.688) s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore, potrivit informării Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) transmise luni, 31 ianuarie. Tot astăzi, autoritățile au raportat 20.131 de cazuri noi depistate în ultimele 24 de ore.
2.739 de cetățeni au fost imunizați cu prima doză de ser, alți 3.464 de cetățeni și-au făcut a doua doză, iar 10.485 de persoane au optat să le fie administrată și a treia doză de ser, așa numita doză booster.
De la debutul campaniei de vaccinare în România (27 decembrie 2020 – n.red.), au fost administrate 16.450.482 de doze de vaccin. Prin urmare, avem 8.072.187 de cetățeni vaccinați cu cel puțin o doză de ser, dintre care 7.980.034 cu schema completă (cele două doze).
De asemenea, 2.388.599 de oameni au optat să le fie administrate toate cele trei doze de vaccin împotriva COVID-19.
De menționat este că, de la 1 februarie, certificatul digital al UE expiră, dacă ultima doză de vaccin a fost făcută acum 9 luni.
Astfel, persoanele care nu și-au făcut și a treia doză de vaccin, așa numita doză booster, și pentru care au trecut 9 luni de la vaccinarea completă (a doua doză sau singura doză de Johnson&Johnson), documentul va expira.

Foto: Inquam Photos / George Călin



