OCDE: Creșterea ratei de vaccinare, prioritatea imediată pentru economia României. Obiectivele pe termen mediu și lung

Implementarea eficientă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), îmbunătățirea capacității administrative și realizarea reformelor necesare în domenii precum pensiile, ce trebuie să se axeze pe creșterea productivității, crearea de noi locuri de muncă și pe dezvoltarea competențelor, sunt obiectivele pe termen mediu și lung pentru economia României, se arată într-un studiu efectuat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Reamintim că OCDE, organizație ce cuprinde 38 de țări, a decis marți, 25 ianuarie, să deschidă negocierile de aderare cu România.
„Deschiderea negocierilor de aderare la OCDE este un succes în sine. Atestă importanța pe care statul român o acordă obiectivelor strategice de politică externă a României. Poate fi considerată cel mai notabil rezultat după aderarea la NATO și UE, pentru că aduce țara noastră mai aproape de un etalon care va implica recunoașterea statutului de economie de piață funcțională și democrație consolidată”, a declarat Nicolae Ciucă, în cadrul unei conferințe de presă susținută vineri, la Palatul Victoria, alături de Mathias Cormann, secretarul general al OCDE.
Secretarul general al OCDE a precizat că procesul de aderare al României la organizație va dura „atât timp cât este necesar”.
„România deja respectă o serie întreagă de criterii OCDE. Ce se va întâmpla în continuare, o analiză atentă, realizată de comitetele OCDE. Vom analiza politice și practicile la nivel național, cele pe care considerăm că ar putea fi îmbunătățite și vor fi îmbunătățite pentru a se alinia cu practicile OCDE. Depinde de cum evoluează procesul tehnic”, a precizat Cormann.
Concluziile studiului OCDE
În contextul deschiderii negocierilor pentru aderarea la OCDE, organizația a publicat, vineri, studiul „Economic survey of Romania”.
Pe termen scurt, prioritatea imediată în ceea ce privește economia și sănătatea publică trebuie să fie creșterea masivă a ratei de vaccinare, care în prezent se situează la aproximativ 40%, arată studiul OCDE.
„Pe termen scurt, cel mai mare risc pentru România îl reprezintă creșterea cazurilor de COVID-19 și necesitatea adoptării unor restricții economice în acest context. În România, riscul e mai accentuat, pentru că țara are o rată redusă de vaccinare, dar există un consens politic larg pe politica de vaccinare”, a precizat secretarul general al OCDE.
Deși economia României a fost afectată de pandemia de coronavirus, PIB-ul țării a crescut cu 6,3% în anul 2021. Studiul OCDE estimează că, în anii 2022 și 2023, PIB-ul României ar urma să crească cu 4,5%.
„Având în vederea creșterea puternică a inflației, care a depășit ținta stabilită de BNR, politica monetară trebuie să devină mai strictă în funcție de necesități”, subliniază reprezentanții OCDE.
Reducerea treptată a deficitului bugetar ar trebui să fie o altă țintă asumată de autorități, iar în acest sens este nevoie de un plan care să includă reforme pentru accelerarea absorbției fondurilor UE, îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice și asigurarea unei sustenabilități a sistemului de pensii.
Totodată, studiul OCDE subliniază că trebuie modernizată administrația fiscală și că este nevoie de reforme pentru eliminarea prevederilor fiscale ineficiente, în special cele ce vizează IMM-urile. În plus, ar trebui majorate taxele care creează mai puține distorsiuni, precum taxele pe proprietate.
„Creșterea productivității trebuie stimulată. În prezent, productivitatea economică din România reprezintă aproximativ 2/3 din media din OCDE. Un mediu de afaceri mai bun și un stat de drept puternic, care să ajute la atragerea investițiilor, reprezintă cheia stimulării creșterii economice și a veniturilor, readucând astfel România pe calea convergenței economice cu țările din OCDE”, este un alt punct prezent în studiul OCDE.
Procentul de românii care trăiesc cu mai puțin de jumătate din venitul mediu este la nivelul de 17%, față de media OCDE de 12%. Țara noastră este în urmă în ceea ce privește asigurarea accesului la educație de înaltă calitate, sănătate, locuințe și transport.
„Aplicarea mai multor politici active pe piața muncii și îmbunătățirea accesului la școli vocaționale bune și la educație de calitate pentru adulți ar contribui la eliminarea neconcordanțelor dintre cererea și oferta din acest domeniu. Îmbunătățirea competențelor și a oportunităților de muncă ar ajuta, de asemenea, la reducerea fluxului de emigranți români, care a afectat deja dezvoltarea economică prin crize în ceea ce privește forța de muncă și competențele”, arată sursa citată.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



