DNA a extins urmărirea penală față de alte 6 firme din dosarul în care este cercetat Marian Vanghelie
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri, 21 ianuarie, că a extins urmărirea penală față de alte 6 firme din dosarul în care este cercetat fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie. Miercuri, procurorii anunțau extinderea urmăririi penale penală față de cinci firme.
„(…) procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmării penale față de șase persoane juridice – societăți comerciale cu sediul în municipiul București suspecte de implicare în lanțurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5, după cum urmează:
– S.C. Dap Team&Partners S.R.L,
– S.C. United Colors Team S.R.L,
– S.C. Miro Best Print S.R.L,
– S.C. Trade International Industry S.R.L,
– S.C. Grivin House S.R.L.
– S.C. Elsys Power S.R.L”, anunță DNA, într-un comunicat de presă, transmis vineri, 21 ianuarie.
Fiecare dintre societățile comerciale este suspectată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul.
Amintim că Tribunalul București a decis, în 15 ianuarie, să îl plaseze sub control judiciar pe Marian Vanghelie pentru 60 de zile, fiind acuzat de procurorii DNA că ar fi condus o grupare care ar fi adus un prejudiciu de 256 de milioane de lei la bugetul statului, prin achiziții la suprapreț efectuate de compania Economat Sector 5.
Fostul primar al Sectorului 5 se consideră nevinovat și îl acuză pe procurorul de la DNA că ar fi încercat să pună presiuni asupra fratelui său, cercetat și el în dosar, alături de alte 20 de persoane, funcționari publici sau administratori ai unor firme.
Fostul edil al Sectorului 5 este acuzat de trafic de influență în formă continuată, constituire a unui grup infracțional organizat și instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, potrivit unui comunicat de presă transmis joi, 13 ianuarie.
În același dosar este vizat și Marian Leonard Petre, director general al SC Economat Sector 5, fiind acuzat de 57 de acte materiale de abuz în serviciu, constituire a unui grup infracțional, două infracțiuni de luare de mită și complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii susțin că Vanghelie, în timpul mandatului de consilier local, se folosea de influența pe care o avea în fața directorilor companiilor din subordinea Primăriei pentru a determina achiziția, de la anumite firme, a unor produse la prețuri și de 31 de ori mai mari. Ulterior, administratorii i-ar fi virat lui Vanghelie, direct sau prin intermediul unor tranzacții, jumătate din profit.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 25050 additional Info on that Topic: mainnews.ro/dna-a-extins-urmarirea-penala-fata-de-alte-6-firme-din-dosarul-in-care-este-cercetat-marian-vanghelie/ […]