Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cine este Șerban Valeca, ministrul propus la Educație. Ce avere are social democratul

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 23 august 2019 Etichete: ,

Șerban Valeca este președintele PSD Argeș, vicepreședintele Senatului și a fost de două ori ministru al cercetării: prima dată în în guvernul Adrian Năstase şi a doua oară în guvernul Grindeanu.

Acesta se află la cel de-al patrulea mandat de parlamentar din partea PSD. Este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator. El a deținut funcția de director la Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, a fost membru al Comisiei Guvernamentale de analiza a stadiului lucrărilor de la Unitatea nr. 1 Cernavodă și director general adjunct la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare.

De asemenea,  a fost Guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică și președinte european al United World Karate Federațion, conform CV-ului acestuia.

Potrivit declarației de avere, Șerban Valeca deține doua terenuri intravilane,unul în Ștefănești și unul în Pitești, dobândite prin moștenire. Totodată, acesta mai are o casă de locuit în Pitești și o casă de locuit + o casă de vacanță, ambele în indiviziune.

Valeca mai deține un Jeep, fabricat în anul 2015. Totodată, social-democratul colecționează timbre, deținând o colecție în valoare de 5000 de euro. Valeca are și bijuterii de familiei în valoare de 9.000 de euro.

Conturi şi depozite bancare

Conturi şi depozite bancare
・ un cont curent deschis la BRD Piteşti, în 1999, în valoare de 40.200 lei
・ un depozit bancar, tot la BRD, deschis în 2003, în valoare de 11.060 de dolari
・ tot la BRD mai are un depozit bancar în valoare de 66.500 euro, deschis în 2006.
・ la BancPost – cont de 33.100 de lei, deschis în 2004 pe numele soţiei.
・ La BRD – tot pe numele soţiei, 3430.900 lei.

Potrivit declarației de avere, Şerban Valeca a obținut în 2017, de la Universitatea Pitești, 78.000 de lei și din participarea la comisii de doctorat la Universitatea Politehnica București. De la Institutul de Cercetări Nucleare Piteși și ASOR, el a mai primit 30900 lei, iar de la Senat 66350 de lei.

Sursa photo: Ziarul Argesu

Comentarii


  • Zet Casino Kasinobonukset: Ein Гњberblick Гјber die besten Angebote

    Kasinobonukset sind eine beliebte Methode, um neue Spieler anzulocken und bestehende Spieler zu belohnen. Zet Casino gehört zu den Anbietern, die regelmäßig großzügige Boni und Aktionen für ihre Kunden anbieten. In diesem Artikel werfen wir einen genauen Blick auf die verschiedenen Kasinobonukset, die bei Zet Casino verfügbar sind.

    Einer der beliebtesten Boni bei Zet Casino ist der Willkommensbonus für neue Spieler. Dieser Bonus bietet neuen Kunden die Möglichkeit, ihr Konto aufzuladen und zusätzliches Geld zum Spielen zu erhalten. Der Willkommensbonus bei Zet Casino kann je nach Einzahlungsbetrag und Aktionszeitraum variieren, daher ist es wichtig, regelmäßig die Webseite des Casinos zu besuchen, um die aktuellsten Angebote zu nutzen.

    Darüber hinaus bietet Zet Casino auch regelmäßig Einzahlungsboni und Freispiele für seine bestehenden Kunden an. Diese Boni können der Bankroll der Spieler einen zusätzlichen Schub geben und die Gewinnchancen erhöhen. Spieler sollten darauf achten, die entsprechenden Bonuscodes bei ihrer Einzahlung einzugeben, um sicherzustellen, dass der Bonus korrekt gutgeschrieben wird.

    Zet Casino belohnt auch treue Spieler mit einem VIP-Programm, das verschiedene exklusive Boni und Prämien für regelmäßige Spieler bietet. Je mehr ein Spieler im Casino spielt, desto höher steigt er im VIP-Status auf und desto bessere Belohnungen kann er erwarten.

    Insgesamt bietet Zet Casino seinen Kunden eine breite Palette an Kasinobonukset, die es wert sind, genutzt zu werden. Spieler sollten sich regelmäßig über die aktuellen Angebote informieren und sicherstellen, dass sie alle verfügbaren Boni optimal nutzen.

    Abschließend lässt sich sagen, dass Kasinobonukset eine großartige Möglichkeit sind, um das Spielerlebnis bei Zet Casino noch unterhaltsamer und lukrativer zu gestalten. Nutzen Sie die verschiedenen Boni und Angebote, um Ihre Gewinnchancen zu maximieren und das Beste aus Ihrem Casinoerlebnis herauszuholen. Viel Glück und Spaß beim Spielen!
    https://zetcasino.one/

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW