Stațiile care nu sunt stații. Măsura urgentă luată PMB pentru prevenirea accidentelor
O realitate tristă a Capitalei României o reprezintă stațiile de tramvai fără refugiu, situate chiar pe banda a doua de circulație a autovehiculelor, în care viețile călătorilor care decid să coboare acolo sunt puse practic în pericol.
Miercuri, 6 ianuarie, o tânără care tocmai coborâse din tramvaiul 55, într-o astfel de stație fără refugiu, a fost lovită de un autoturism. Acesta a suferit fracturi, însă, din fericire, se află în afara oricărui pericol.
Soluția găsită de PMB
Problema este una complexă, iar din păcate, nu în toate zonele se pot construi refugii. Totuși, responsabilii din Primăria Capitalei, reuniți de urgență seara trecută în urma accidentului, au identificat o soluție pentru a diminua riscurile.
Au fost identificate 102 stații de tramvai de acest tip, iar până la construirea unor refugii noi, acolo unde se poate, pe șosea au fost trasate marcaje rutiere pentru a-i avertiza pe șoferi că acolo se află o stați de tramvai.
În prima zi, au fost trasate marcaje în circa o treime dintre cele 102 stații, urmând ca în zilele următoare să fie realizate și în celelalte. Chiar și așa, călătorii ar trebui să se asigure atunci când coboară.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/statiile-care-nu-sunt-statii-masura-urgenta-luata-pmb-pentru-prevenirea-accidentelor/ […]