Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicolae Ciucă: Venim cu o schimbare de abordare pentru gestionarea valului 5 al pandemiei

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 29 decembrie 2021

Nicolae Ciucă a anunțat, în debutul ședinței de Guvern de miercuri, 29 decembrie, o serie de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de coronavirus, printre care se regăsesc extinderea capacității de testare, asistența medicală gratuită în ambulatorii și înființarea unei structuri însărcinată cu coordonarea situației din sănătate. 

Protejarea sănătăţii – venim în acest sens cu o schimbare de abordare pentru pregătirea gestionării valului 5 al pandemiei. Vom pune accentul asupra coordonării asistenţei medicale şi astfel la nivelul Ministerului Sănătăţii va fi înfiinţat un grup de management al informaţiilor operative în sănătate care să aibă rol de coordonare a resurselor, acţiunilor şi informaţiilor medicale, vom extinde capacitatea de testare şi vom oferi greutate asistenţei medicale ambulatorii”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de News.ro.

Premierul a precizat că va lua măsurile necesare pentru a evita producerea unor incendii în alte spitale din România.

Modul în care a fost gestionată până acum pandemia şi consultările cu specialiştii ne-au dovedit că este imperativă adaptarea protocolului de tratament, introducerea unor noi resurse terapeutice şi monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente”, a explicat Ciucă.

Guvernul va face eforturi pentru a informa populația în legătură cu problemele generate de pandemia de coronavirus și beneficiile vaccinării, a adăugat prim-ministrul.

Putem să vedem astăzi din statisticile care sunt publice că în ţările care sunt deja afectate de valul 5, deşi există sute de mii de infectări pe zi, numărul celor care îşi pierd viaţa este cu mult mai mic faţă de ceea ce am putut să observăm la valurile precedente şi asta – este clar o concluzie a specialistului – se datorează faptului că au atins un nivel de vaccinare foarte ridicat”, a explicat Nicolae Ciucă.

Joi, la Guvern, prim-ministrul se va întâlni cu medicii de familie, pentru a pune la punct ultimele detalii legate de capacitatea de testare anti-COVID.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW