SURSE Irlandezul care a intrat în Palatul Parlamentului ar fi consumat cocaina. Tânărul, prins lângă camera de arme

Irlandezul care a pătruns ilegal în dimineața zilei de luni, 27 decembrie, în Palatul Parlamentului ar fi sub influența cocainei, au declarat surse pentru Mainnews.ro.
Pe de altă parte, ies la iveală noi detalii despre „aventura” acestuia în sediul Parlamentului. Conform informațiilor Mainnnews.ro, tânărul ar fi fost prins chiar în fața camerei unde este depozitat armament.
Cetățeanul irlandez care a fost prins în dimineața zilei de luni, 27 decembrie, în interiorul Palatului Parlamentului, ar fi fost acompaniat de un alt amic, în încercarea de găsi o petrecere după ora 22 în București. Reușind să fenteze securitatea celei mai mari clădiri administrative din lume, după Pentagon, irlandezul s-a ales cu dosar penal, dar a fost pus în libertate.



